11 morți și 13 răniți grav pe șoselele județului în prima jumătate a anului

11 persoane au murit, iar alte 13 au fost grav rănite în accidente rutiere produse în judeţul Buzău în primele şase luni ale acestui an. Datele oficiale indică o scădere a numărului evenimentelor rutiere petrecute pe DN2-E85, dar o creştere a numărului celor în care au fost implicaţi utilizatori de trotinete electrice.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, cele mai multe dintre accidente au avut drept cauze neacordarea priorităţii sau neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. „În prima jumătate a anului 2025, la nivelul judeţului Buzău s-au înregistrat 19 accidente grave (cu 5 mai puţine faţă de anul precedent), soldate cu decesul a 11 persoane (cu 3 mai puţine faţă de anul precedent) şi rănirea gravă a altor 13 (cu două mai mult faţă de anul precedent.) Principalele cauze generatoare de accidente au fost: neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau vehiculelor (3 accidente grave soldate cu decesul a 3 persoane), abaterile săvârşite de pietoni (4 accidente grave, soldate cu decesul a 4 persoane), viteza neadaptată la condiţiile de drum (două accidente grave, soldate cu rănirea gravă a două persoane)”, a transmis pentru „Agerpres” IPJ Buzău.
În perioada de referinţă, poliţiştii rutieri au constat o scădere a evenimentelor rutiere grave produse pe DN 2 E85, unul dintre drumurile pe care se înregistrau frecvent accidente grave, o parte din trafic fiind preluat de Autostrada A7. „În ceea ce priveşte tronsonul DN2-E85 care tranzitează judeţul Buzău, comparativ cu anul trecut s-a înregistrat o scădere a accidentelor rutiere grave şi a consecinţelor acestora. În prima jumătate a anului 2025 s-au înregistrat 6 accidente grave, soldate cu decesul a 3 şi rănirea gravă a altor 5 persoane, iar în anul 2024 au fost înregistrate 7 accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 6 persoane şi rănirea gravă a altor două persoane”, precizează sursa citată.
Totodată, au fost înregistrate 12 accidente de circulaţie în care au fost implicaţi utilizatori de trotinete electrice, soldate cu rănirea uşoară a 12 persoane, mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au avut loc doar patru accidente.
În prima jumătate a anului au fost reţinute peste 2.700 de permise de conducere, pentru depăşirea limitei legale de viteză, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare sau altor vehicule aflate în trafic. (Preluare „Agerpres”)



