Administrație

VIDEO | Toma: ,,Vom avea suficientă energie termică pentru la iarnă”

De la 1 septembrie, buzoienii racordați la sistemul centralizat de încălzire ar putea primi apă caldă produsă cu ajutorul cazanului pe care Regia Autonomă Municipală l-a recuperat, în urma unei acțiuni în instanță, de la Ecogen, susține primarul Constantin Toma în raportul săptămânal către buzoieni pe care îl postează pe pagina sa oficală de Facebook.

Acesta spune că, odată cu punerea în funcțiune a acestui cazan, care se va adăuga producției de agent termic din două puncte termice din cartierele Micro XIV și Micro III, căldura pentru clienții RAM va putea fi asigurată: ,,La Punctul Termic 4 – Dorobanți a fost adus cazanul de 10 Gcal/h, cu ajutorul căruia vom putea asigura apa caldă la început, până vom reuși să transformăm și celelalte două puncte termice în micro-CET-uri, astfel încât să putem asigura, pentru cei care mai sunt încă legați (la RAM, n.r.), apa caldă și căldura la iarnă. Sunt eforturi deosebite, este o atmosferă de șantier, și sper să ne încadrăm în timp, astfel încât până la 1 septembrie să putem deja furniza din acest punct termic apa caldă pentru întreg municipiul Buzău. Împreună cu celelalte micro-CET-uri vom asigura circa 20 Gcal/h, care, împreună cu ceea ce producem acum în Micro XIV și Micro III, vom avea suficientă ­ener­gie termică pentru iarna viitoare”, a spus Toma.

Primarul a anunțat că va fi semnat și contractul pentru montarea de centrale termice autonome în unitățile de învățământ din municipiu: ,,În această săptămână sper să semnăm contractul, în urma licitației pentru montarea de centrale termice autonome pentru fiecare școală și grădiniță în parte din întreg municipiul Buzău. Suntem pe muchie de cuțit în continuare, dar urmărind atent lucrările care se fac, în același timp cu un buget suplimentar pe care, parțial, îl vom aproba prin rectificarea de buget care se va face pe 30 iulie, în ședința de Consiliu Local, vom avea și resursele financiare necesare pentru a duce această lucrare foarte importantă până la capăt”, a mai precizat Constantin Toma.

El a explicat, cu aceeași ocazie, și de ce municipalitatea insistă în acțiunile care conduc către debranșarea buzoienilor de la serviciile Regiei Autonome Municipale: ,,De ce acționăm pentru debranșare prin diferite proiecte? Cu ceea ce avem în momentul de față, nu se poate face față la 12-14.000 de apartamente, plus școlile și instituțiile; în același timp, pregătim orașul Buzău pentru a funcționa independent de ceea ce se numește Regia Autonomă Municipală. Avem o situație foarte proastă aici (la RAM, n.r.), am spus-o de mult, sunt o mulțime de datorii, peste 20 de milioane de euro, pierde­rile financiare sunt de peste 10 milioane de euro, iar pierderile în rețea sunt de peste 70 la sută. Iată motivele pentru care nu mai putem continua în acest mod și trebuie să găsim alte variante. Și lucrăm pe această variantă, de a asigura cel puțin energia termică pentru iarna următoare familiilor care nu se debranșează sau nu se pot debranșa sau nu vor să se debranșeze, dar în primul rând am obligația, ca primar, să asigur apa caldă și căldura la toate școlile, grădinițele și creșele din municipiu”, a spus primarul Constantin Toma în raportul săptămânal către buzoieni pe care îl postează pe pagina sa oficală de Facebook.

Raport primar saptamana 30

Publicată de Constantin Toma pe Marţi, 23 iulie 2019

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker