Buzăul devine un oraș deschis… distracției pe întrega perioadă de desfășurare a Târgului Drăgaica, aflat în al 240-lea an de existență, promite primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Drăgaica începe sâmbătă, 9 iunie, la ora 16,00, și se încheie pe data de 24 iunie, o perioadă în care buzoienii nu vor avea parte doar de spectacole în fiecare seară, ci de multe alte surprize.

„Așa cum am promis anul trecut de Drăgaică, vă transmit acum un mesaj pentru 2018, când ne întâlnim tot aici. Micile greșeli care s-au făcut vor fi remediate, iar acest eveniment trebuie să devină din ce în ce mai important pentru fiecare buzoian. Anul acesta facem 240 de ani, și doresc să fie cea mai frumoasă ediție din cei 240 de ani; vom încerca în acest an să demonstrăm că este o ediție jubiliară. Avem o mulțime de surprize, spectacole în fiecare zi, intrare liberă pentru elevi, astfel încât Buzăul să fie din nou în fruntea evenimentelor de Centenar, pentru că, așa cum știți, anul acesta Buzăul are o sută de evenimente de Centenar. Am avut deja două evenimente, cele mai mari din România, la acest început de an; mă refer la Zilele <Alexandru Marghiloman> și la sărbătorirea Zilei Eroilor. Acum, din 9 iunie, începem un alt eveniment etraordinar de important pentru toți buzoienii și nu numai. Vă aștept cu încredere aici, să sărbătorim împreună o ediție specială.

Atunci când acest târg, Drăgaica, a fost vizitat de primul Rege al României, Carol I, acesta a spus că este cel mai mare târg din România acelor vremuri. Doresc, și dorim, ca acest târg să devină cel mai important târg din România. Logoul Drăgăicii este <Hai vecine pe la mine!>, iar logoul Buzăului este <Buzău, oraș deschis>. Iar anul acesta, Buzăul va fi oraș deschis distracției”, spune primarul Constantin Toma într-o înregistrare postată pe pagina sa oicială de Facebook.

 

DISTRIBUIȚI
loading...