Sport

VIDEO | Marina Baboi, cea mai rapidă atletă din România și în 2019

• Atleta Gloriei are acum în palmares 57 de titluri de campioană națională

La 105 ani de la prima ediție, finalele Campionatelor Naționale de atletism pentru seniori au fost găzduite în acest an de Stadionul ,,Nicolae Dobrin”din Pitești, reunind la start elita atleților din România.

Printre protagoniș­tii acestei ediții s-a numărat și sprintera buzoiană Marina Andreea Baboi, legitimată la SCM Gloria Buzău, pregătită de profesoara Doina Voinea. ­Ve­nită după un sezon în aer li­ber extrem de încărcat, cu nu mai puțin de 21 de curse la cel mai înalt nivel alergate până la startul acestei competiții, vitezista buzoiană nu a dat nicio șansă adversarelor în cele  două probe de sprint la care aluat startul, 100 metri și 200 de metri, devenind dublă campioană națională de seniori a României și apărându-și cu succes tit­lurile pe care le deținea din 2018. Totodată, Marina a alergat în finala probei de 100 de metri cel mai bun timp din carieră, 11,50s.

Final de sezon în aer liber pe plan intern

Odată cu încheierea finalelor naționale de seniori s-a tras cortina și peste sezonul competițional intern al alergătorilor de pistă. Deținând cei mai buni timpi ­aler­gați în România în probele de sprint de 60 m, 100 m și 200 m în anul 2019, Marina a devenit, oficial, cea mai rapidă româncă în 2019, repetând performanța din 2018 când, de asemenea, a fost cea mai rapidă atletă din România. Marina Baboi a ajuns la un bilanț de 57 de ­tit­luri de campioană națională, din care 12 cucerite doar în acest an și la un fabulos număr de 172 de medalii  în carieră, din care 130 de aur.

Cupa Europei din Norvegia, următoarea competiție

Sezonul atletic continuă cu competițiile interna­ționale. Marina Baboi și profesoara Doina Voinea se află deja în cantonament la Poiana Brașov cu lotul național de atletism seniori al României care va ­participa, în perioada  8-12 august, la Sandens, în Norvegia, la Cupa Europei pe echipe -prima ligă valorică. La această compe­tiție, unde Romania își va măsura forțele cu alte 11 echipe de pe continent – printre care Olanda, Rusia, Norvegia, Turcia, Irlanda, Portugalia -, Marina a fost nominalizată de Biroul Federal al Federației Române de Atletism să ia startul la nu mai puțin de trei probe: 100 m, 200 m și ștafeta de 4×100 m.

Astăzi, la Pitești, Marina Baboi a reușit să își apere cu succes titlul de campioană națională în proba de 100 metri plat. Nu numai că atleta clubului nostru a câștigat medalia de aur al treilea an consecutiv, arătând că domină autoritar topul sprinterelor din România, dar ea a reușit și cel mai bun timp alergat vreodată în carieră, 11,50 secunde!Mâine, Marina va alerga în finala probei de 200 metri plat. Felicitări și mult succes!

Publicată de Gloria Buzău Atletism pe Marţi, 30 iulie 2019

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker