Seară specială pentru spectatorii care au luat parte vineri, 12 aprilie, la concertul de la Casa Berarilor. Toni Șeicărescu s-a întors acasă alături de Trupa Pacifica (Teo Boar și Vlady Cnejevici), încântând publicul cu un playlist format din hituri rock românești de referință, din repertoriul trupelor Compact, Iris, Direcția 5, Roșu și Negru, cât și piese din repertoriul internațional.

Pe lângă bucuria de a-l revedea pe Toni Șeicărescu, considerat una dintre cele mai bune voci ale rockului românesc, fost solist al unor trupe legendare (Roșu și Negru, Krypton, Iris sau Direcția 5), spectatorii au avut parte de o surpriză. La un moment dat, pe scenă și-a făcut apariția din public Răzvan Simion, co-prezentatorul emisiunii „Neața cu Răzvan și Dani”. Răzvan a cântat alături de trupa Pacifica și Toni Șeicărescu piesa „Baby” a trupei Iris, momentul fiind aplaudat de cei din sală.

„A avut bucuria de a urca pe scenă să cânte cu noi”

Potrivit apropiaților, Răzvan Simion vine des la Buzău, unde are mai mulți prieteni, fiind atras de împrejurimile orașului.

„Cu Răzvan pur și simplu ne-am întâlnit acolo. Nu știam cum a ajuns la concertul nostru. Ne-am salutat și el a avut bucuria de a urca pe scenă cu noi să cânte o piesă. Nu am apucat să vorbesc cu el pentru că nu am mai ajuns de mult acasă, la Buzău, și m-am grăbit să trec să o văd și pe mama, iar apoi m-am întâlnit cu câțiva prieteni de aici. Răzvan e un băiat super”, a declarat pentru OPINIA Toni Șeicărescu.

Buzoianul a mărturisit că de fiecare dată simte o emoție specială când concertează în orașul natal, unde, în anii 80’ a debutat cu trupa „Demos”.

„De fiecare dată vin cu o enormă plăcere să cânt acasă și aș vrea să mulțumesc cu această ocazie celor care au fost vineri la concert și celor care știu că au vrut să ajungă dar nu au reușit. Le transmit tuturor celor de la Buzău gândurile mele bune!”, a mai declarat Toni Șeicărescu.

Nu e la prima demonstrație

În ceea ce privește pasiunea „matinalului” Răz­van Simion pentru cântat, acesta nu se află la prima demonstrație. În toamna anului 2015, Răzvan a fost alături de iubita sa, Lidia Buble, care a urcat pe scenă în calitate de invitată la concertul lui Horia Brenciu din Berăria H. Aflat în sală, Răzvan Simion și-a făcut și el apariția în fața microfonului alături de Brenciu, cei doi interpretând în duet piesa „Vagabondul vieții mele”. Apoi, în 2016, prezentatorul tv a repetat isprava, cântând alături de trupa Proconsul cu ocazia unui concert în Capitală.

DISTRIBUIȚI
loading...