Monden

VIDEO / Cerere în căsătorie cu Poliție și „mascați” la Buzău

Cere în căsătorie inedită pusă la cale de un buzoian cu ajutorul Poliției și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale Buzău. Tânărul, jurnalistul Mădălin Barbu de la Râmnic Press, și iubita sa, tot buzoiancă, antrenoare de dans sportiv și viitor kinetoterapeut, şi-au început povestea de dragoste pe plaiuri râmnicene, în urmă cu 7 ani.

Potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a Poliției Române, tânărul a apelat la sprijinul polițiștilor pentru a organiza o cerere în căsătorie ieșită în comun. Astfel, polițiștii au oprit mașina cu care cei doi se deplasau în municipiul Buzău și au cerut tânărului să iasă din mașină pentru a fi percheziționat. La fața locului au apărut și „mascații”, angajații Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Flagrantul a fost însă o adevărată surpriză pentru iubita șoferului. Polițiștii au găsit asupra tânărului o cutie cu inelul de logodnă, prilej cu care farsa a luat sfârșit. Buzoianul a îngenuncheat și a cerut-o în căsătorie pe iubita lui care a spus DA.

Cei doi au primit flori și un tort din parte reprezentanților Poliției Buzău.

„O complicitate ce ne-a pus puţin în dificultate. O intervenţie aparte, plină de emoţii puternice şi de…dragoste. A urmat un „flagrant” reuşit ce s-a încheiat cu un „DA”. Noi le dorim casă de piatră şi o viaţă frumoasă cu multe realizări! Ne bucurăm că au ales să îşi înceapă povestea alături de noi şi îi asigurăm de tot efortul nostru în menţinerea unei societăţi sănătoase şi a unui viitor sigur pentru copiii lor!”, este mesajul polițiștilor.

 

 

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker