Viorica Dăncilă a intrat duminică, oficial, în cursa pentru Cotroceni. O lansare mo­des­tă, departe de cea care, în 2014, îl propulsase în competiția pentru prezidențiale pe Victor Ponta, ovaționat de aproape 70.000 de oameni, pe Arena Națională, într-o acțiune faraonică al cărei cost a fost estimat la două milioane de euro. Era vremea în care baronimea îi închina și recita ode și-l numea „galaxie română în devenire”. Acum, Congresul PSD a avut o participare modestă, de vreo mie de oameni, semn al crizei prin care trece partidul, fracționat, demobilizat, debusolat și parcă deja resemnat cu ideea înfrângerii la prezidențiale.

Dacă în urmă cu două luni, când a fost desemnată succesoare a lui Liviu Dragnea la conducerea PSD, Viorica Dăncilă a încercat să convingă electoratul că nu a fost o ma­ri­onetă a acestuia, o rotiță așezată la locul potrivit care funcționa perfect într-un mecanism defect de conducere a statului, cu tendințe liberale, autocratice, și să-și creeze imaginea de lider care va dez-dragniza partidul (prin refuzul de a prelua narativele anti-Justiție, naționaliste, suveraniste, prin scoaterea din scenă a pupilei fostului lider PSD, Carmen Dan, și a altor oameni apropiați lui), totuși, politica adoptată nu se în­depărtează de vechea linie. Urmărind modul în care se raportează la teme mantră pentru fosta conducere, realizezi că a păstrat aceea și retorică, renunțând doar la vehemența și agresivitatea cu care predecesorul ei o expunea public. O dovadă a fost preluarea ideii că, în 10 august 2018, a fost o tentativă de lovitură de stat, scenariu lansat de fostul lider social-democrat pentru a justifica represaliile la care, din obediență politică, a recurs Jandarmeria.

Zilele trecute a dat o altă dovadă: schimbarea intempestivă și fără explicații oficiale a unui ministru cu credibilitate în SUA, poate singurul din Cabinetul Dăncilă convins că este nevoie să respecți regulile atunci când ești într-un club, adică în UE sau NATO, un ministru care nu a făcut paradă de falsă suveranitate pentru a proteja drepturile mafiei de partid. Neoficial, ministrul Justiției, Ana Birchall, a devenit incomodă pentru PSD în momentul în care nu a intrat în corul denigratorilor celui mai recent Raport GRECO, care a criticat dur schimbările

le­gislative aduse de coaliția PSD-ALDE la legile justiției și la Codurile Penal și de Procedură Penală și, totodată, controversata Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, înființată, în noiembrie 2018, ca armă de cumințire sau șantaj a magistraților; după acest raport, Ana Birchall și-a anunțat deschiderea pentru a implementa observațiile GRECO și ale Comisiei de la Veneția, declarând că „este nevoie să respecți regulile atunci când ești într-un club”. Apoi a deranjat când a criticat activitatea respectivei secții, văzute ca o anomalie a sistemului judiciar. Indezirabilă a devenit însă în momentul în care, zilele trecute, a propus modificări la Codul de Procedură Penală care înăspresc condițiile de eliberare condiționată, ceea ce, se pare, îi încurcă socotelile lui Liviu Dragnea și lezează interesele susținătorilor și epigonilor săi din PSD.

O dovadă de păstrare a unei linii anti-occidentale este și numirea în funcția de vicepremier pe probleme economice a unui politician asociat de Wikileaks cu gigantul rus Gazprom. Prin acțiuni legislative, deputatul PSD Iulian Iancu a blocat investițiile occidentale în exploatarea de gaze de la Marea Neagră, decizii care vin mănușă intereselor Rusiei. Numirea a fost anunțată, ca un semn de sfidare, imediat după vizita președintelui Klaus Iohannis la Washington și semnarea împreună cu președintele Donald Trump a Declarației Comune prin care România și SUA plasează securitatea energetică în zona securității naționale, stabilind că „vor analiza modalități de îm­bunătățire a climatului investițional în domeniul ener­giei în beneficiul ambelor țări”.

Așa își începe Viorica Dăncilă cursa pentru Pre­ședinția României. Sfidând UE (cu sublinierea că „Un președinte demn nu merge în UE să dea socoteală altora”) și partenerul strategic al Ro­mâniei. Punând interesele personale sau de gașcă politică mai presus de interesele pe care România le are în comun cu Occidentul și cu partenerul său strategic. Un aspirant la Președinția unui stat NATO pentru care Videle bate geostrategic Washingtonul.

(Text publicat în “Puterea a Cincea”)