• CSUAV Arad – SCM Gloria Buzău 17-36 (0-24)

   Şi echipa de rugby a SCM Gloria Buzău merge ceas în startul campionatului. Sâmbătă dimineaţă, în prima deplasare a sezonului, la Arad, formaţia buzoiană a câştigat fără probleme disputa cu gazdele de la CSAUV, elevii lui Costică Merşoiu reuşind o primă repriză perfectă, adjudecată cu scorul de 24-0! În repriza a doua, aşa cum a procedat şi în primul meci, cu RCM Galaţi, antrenorul SCM i-a trimis în teren, treptat, şi pe jucătorii de rezervă.

   Gazdele au profitat şi au mai reuşit să reducă din diferenţă, care a rămas la final una confortabilă, 36-17, o a doua victorie la rând cu punct bonus ofensiv. Punctele SCM au fost reuşite în urma a şase eseuri – Neacşu – 2, Bîsceanu, Deaconescu, Constantin şi }ăranu, trei dintre ele fiind şi transformate, de Niţu, în două rânduri, şi de Bîsceanu. Graţie acestui succes, SCM Gloria totalizează 10 puncte şi ocupă primul loc, la egalitate, cu CS Năvodari. Etapa viitoare, sâmbătă, pe teren propriu, echipa buzoiană o va întâlni pe Bucovina Suceava. Alte rezultate din etapa a 2-a a Diviziei Naţionale de Seniori: RCM Galaţi – Ştiinţa Petroşani 36-15 şi Bucovina Suceava – CS Năvodari 29-47.

Clasament

1. CS Năvodari   10 p.

2. SCM GLORIA 10 p.

3. RCM Galaţi     5 p.

4. RC Bârlad        2 p.

5. Ştiinţa Petroşani          2 p.

6. Bucovina Suceava       0 p.

7. CSUAV Arad 0 p.

DISTRIBUIȚI