Atunci când a inventat ceea ce mai târziu avea să devină Facebook, lui Mark Zuckerberg nu-i trecea prin cap că invenţia lui va schimba lumea. În bine sau în rău, rămâne de văzut.

Legenda spune că, părăsit de iubită, tânărul de numai 19 ani s-a închis în dormitorul lui de la Harvard, unde a scris primul cod al unui site de socializare. Pe care a postat apoi mii de poze ale studentelor, invitându-şi vizitatorii să le dea note. De reţinut că pozele fu­seseră sustrase din reţeaua internă a universităţii. Lucru care l-a costat pe autor o suspendare academică.

Încurajat de succesul instantaneu, cel poreclit „Zuck“ s-a lăsat de facultate. Împreună cu câţiva colegi, a reuşit să pună pe picioare o afacere care a atras imediat interesul investitorilor. Deşi banii erau mai mulţi decât în visurile lor, proaspătul miliardar n-a avut nicio remuşcare să se debaraseze de primii lui asociaţi. Unii dintre ei au câştigat despăgubiri în instanţă. Alţii şi-au spus povestea în cartea ecranizată în filmul „The Social Network“, care a câştigat trei Oscaruri. De partea cealaltă, Zuckerberg e astăzi al cincilea cel mai bogat om de pe planetă. Cu o avere cât o treime din PIB-ul unei ţări ca România.

Aşa s-a născut, de fapt, marea reţea socială. Mai întâi, dintr-o dorinţă infantilă de răzbunare, apoi din goana meschină după bani, foarte mulţi bani.

Asemenea savantului Frankenstein, pe Zuckerberg l-a interesat să creeze, cu orice preţ, ceva nemaivăzut. Nu i-a păsat dacă această creatură ar putea deveni, la un moment dat, un monstru. Sau că s-ar putea întoarce împotriva lui, ca în celebrul roman scris, acum fix două secole, de Mary Shelley. Ceea ce s-a şi întâmplat, odată cu scandalul Cambridge Analytica.

Fondatorul Facebook nu s-a gândit, cel puţin la început, că joaca lui de-a socializarea poate duce la prefaceri sociale atât de profunde. La transfi­gurarea relaţiilor interumane, la schimbarea radicală a modului în care comunicăm, dar şi la folosirea fără drept a datelor personale sau la influenţarea rezultatului unor alegeri. La „invazia imbecililor“ care au acum „acelaşi drept la cuvânt ca un premiant Nobel“, după cum observa regretatul scriitor Umberto Eco. Sau la „demo­cratizarea injuriei şi a insultei“, despre care vorbea recent scriitorul francez Pascal Bruckner.

Sigur, se vor găsi destui fani ai lui „Zuck“ care să ­res­pingă aceste critici. Şi care să ne arate ceea ce cred ei că e jumătatea plină a paharului. Facebook-ul ne oferă posibilitatea să cunoaştem o întreagă lume nouă, să ne facem o mulţime de prieteni, fie ei şi virtuali, ne permite nu doar să ne informăm, ci şi să ne distrăm sau să ne dăm cu părerea, oricând şi despre orice.

Unul dintre primii utilizatori şi şefi ai reţelei susţine contrariul. „Am creat un monstru“, „am distrus societatea“, „am exploatat vulnerabilitatea psihologiei umane“ şi „Dumnezeu ştie ce efect are asupra creierului copiilor noştri“, explică Sean Parker. Care a renunţat, în semn de protest, să mai folosească Facebook. Şi nu pare să fi pierdut nimic. Altfel spus, există viaţă şi după Zuckerberg!

Text preluat din ,,Newsweek România

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. N-am cont de feisbuc. Nici nu mă tentează. Stau în fața monitorului cam 6 ore pe zi. Mi se pare stupid să împărtășesc unor necunoscuți aspecte care țin de intimitate. Am câteva hard-uri pline cu poze dar sunt poze ale mele, nu simt nevoia să le vizualizeze necunoscuți.
    Sunt conservator, prefer mail-ul ca modalitate de comunicare și WhatsApp-ul, mai nou.
    Mă mai prostesc și eu dar comentez … la gazetă!

Comments are closed.