Monden

Vasile Calofir, primele declaraţii după dispariţia tatălui său

  • Actorul buzoian spune că va fi veşnic recunoscător pentru educaţia primită de la părintele său

Vasile Calofir este me­reu plin de viaţă, superhaios, deşi a dormit în gară înainte să devină actor. Aşa l-a prezentat Cătălin Mă­ruţă într-o emisiune recentă, în care buzoianul a acceptat pentru prima dată să vorbească despre tatăl său şi tragica dispariţie a acestuia în urma căreia, anul trecut, a suferit întreaga familie.

„Anul trecut am trecut printr-o cumpănă. Nu prea sunt genul de om care să povestesc, pentru că familia mea are un loc aparte pentru mine, dar trebuie să accept că tatăl meu a dispărut din această lume. Le mulţumesc pe această cale amândurora (n.r. , tată şi mamă) că mi-au dat educaţia potrivită, m-au învăţat în primul rând ce este respectul. Tatăl meu a fost un om care a muncit mereu, a fost mecanic de locomotivă, avea şi un drum de 30 de ore uneori, era stresat. Nu ne-am aşteptat să moară, am luptat pentru fiecare zi a lui şi dintre toţi mama mea a fost ce mai puternică. Nu degeaba a crescut cinci copii foarte bine”, a povestit buzoianul, originar din Vadu Paşii.

   „Prima depresie din viaţa mea a durat câteva secunde”

Întrebat de Măruţă care este cea mai puternică amintire ce îi vine în minte legată de părintele său, actorul a spus că are în cap multe, dar cea mai demnă de menţionat este cea legată de dialogul de la 16 ani cu tatăl său, „când am mimat că sunt în depresie: A fost cea mai scurtă depresie. Eram la muncă. A durat câteva secunde, pentru că atunci când m-a întrebat el ce am de nu muncesc, i-am spus că sunt în depresie. Mi-a tras o înjurătură şi m-a trecut la cărat cu roaba”, a spus râzând actorul.

Vasile Calofir a mai recunoscut că a făcut multe tâmpenii la viaţa lui, ţipa la oamenii care se plimbau cu trenul şi într-o zi l-a prins chiar tatăl lui, mecanic, şi i-a spus scurt: „Ne vedem noi acasă!”. Şi imediat “a ras” trei rânduri de porumb şi a fugit de frică. „Dar apoi tata a fost cel care mi-a trimis pachete la facultate, cu­noscând toţi mecanicii de locomotivă.  El îmi impunea multe lucruri, “Faci asta şi punct”! Asta era educaţia primită! Şi dacă tot am amintit despre el, o să povestesc un lucru pe care nu l-am spus până acum. Mi-a acordat o lecţie de bărbăţie, ca de la bărbat la bărbat, m-a invitat să bem amândoi un vermout. Asta mi-a mers la suflet”, a mai adăugat Vasile.

Măruţă a ţinut să îl întrebe pe actorul originar din Vadu Paşii şi dacă a fost la premiile Gopo. Buzoianul a răspuns franc şi sincer: „Nu am avut motiv, ce să caut acolo dacă nu am făcut ceva remarcabil”. Între timp Calofir se pre­găteşte de un film realizat în Vama Veche, de un prieten, a mai declarat în emisiune. Actorul joacă acum la Teatrul Elisabeta, piesa „Încurcătura la nivel înalt”, la care a fost şi mama sa acum câteva zile şi recunoaşte că a avut din nou multe emoţii. De asemenea, Vasile Calofir vă invită la  „Puricele în ureche”, tot la Teatrul Elisabeta, iar până în septembrie a spus că mai are încă două proiecte în lucru.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker