Sunt obosit. Am fost ,,generaţia de sacrificiu” şi am crezut că după un drum lung şi greu o să ajungem într-o poiană cu soare şi flori. Dar nu a fost aşa. Drumul nu ducea nicăieri şi, într-o zi, sătui de foame şi mi­zerie, ne-am revoltat, ne-am ucis conducătorii şi am crezut că după un alt drum lung şi greu o să ajungem la malul unei ape dulci.

Apa însă e sălcie, terenul mlăştinos şi cei mai nevolnici şi netrebnici dintre noi se răsfaţă în caleşti scumpe, copiii lor ni se urcă în cap şi dansează ţonţoroiul, iar părinţii noştri mor încet de piocianic. Fraţii fug scârbiti şi-şi caută fericirea în alte zări.

Speranţa a leşinat bătută de jandarmi, Infinitul lucrează la un mall iar eu îmi număr firfireii şi ma gândesc dacă-mi ajung de o funie mai sănătoasă. În faţă nu văd nimic decât beznă şi întuneric, în jurul nostru doar mizerie şi dezmăţ şi nu mai pot şi nu mai am răbdare. Am inima uscată şi-n gură gust de cenuşă.

Vă blestem, conducători ai României, şi-n puşcărie dacă v-aş băga pe toţi, cu nimenea nu aş greşi. Vă blestem cu spitalele, şcolile, şoselele, şpăgile, înfumurările şi prostia voastră agresivă. Vă blestem să muriţi stând la coadă, să trăiţi din salariu şi să vă petreceţi bătrâneţea cu o pensie obişnuită, într-un oraş obişnuit, cu doi copii obezi şi beţi în sufragerie şi cu părinţii în între­ţinere pe veci.

Sunt obosit şi drumul nu se mai zăreşte.

10 septembrie 2017

Andrei GHEORGHE
(14 ianuarie 1962 – 19 martie 2018)

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Dumnezeu sa-l ierte!! Sa-l ierte ca a avut curajul si puterea sa puna punctul pe „I”; sa spuna adevarul crud!
    Se pare ca trebuie sa moara oameni pentru ca cineva sa deschida ochii si urechile si sa conduca turma spre poienile cu flori si umbra deasa!

Comments are closed.