Politic

USR: Fără hoție ajungem departe (P)

De 30 de ani ni se pune aceeași placă: Nu sunt bani.

Nu avem spitale moderne pentru că nu sunt bani. Nu avem autostrăzi pentru că nu sunt bani. Nu avem educație de calitate pentru că nu sunt bani.

Dar, în ultimii ani, apariția presei independente și dezvoltarea societății civile ne-au arătat că, dacă ne uitam în urmă, bani au fost. Dar au fost furați. România nu este și nu a fost o țară săracă. Este o țară cu oameni săraci ținuți așa de o caracatiță de hoție, corupție și nepotism care a căpușat instituțiile statului la toate nivelurile.

Fără penali în funcții publice putem opri hoția. De doi ani, PSD atacă instituțiile care ar putea să se lupte cu hoția generalizată din ultimii 30 ani, schimbă legislația astfel încât hoțiile lor să nu mai fie infracțiuni. Acum se luptă cu toată energia să oprească numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror general european, pentru că știu că le va fi și mai greu să fure.

Fără hoție avem bani de spitale. În fiecare an, Ministrul Sănătății are la dispoziție peste 250 de milioane euro pentru investiții, dar PSD nu a construit niciun spital de la zero în toate guvernările pe care le-a avut. În 2016, Guvernul Cioloș a deblocat proiectele spitalelor regionale din bani UE care au fost abandonate de Guvernul PSD imediat ce a preluat guvernarea. De ce? Pentru că le era greu să-i fure. Când banii nu dispar, apar dotările în spitale.

Fără hoție terminăm autostrăzile. În ultimii 30 de ani, guvernele României nu au fost în stare să construiască o singură autostradă care să unească provinciile istorice, deși avea bani europeni disponibili special pentru asta, tot ce trebuia să facă era să îi ceară. Guvernele României însă au preferat să nu se folosească de ei pentru că în Europa 1Km are 1000 de metri, nu 800 cât are în are în Teleormanul lui Dragnea. Când blochezi șpăgarii, deblochezi autostrăzile.

Fără hoție putem avea școli mai bune. Din 2008 până în prezent, deși legea spune că directorii de școli trebuie numiți prin concurs, acest lucru nu s-a întâmplat. În 2016 când Guvernul Cioloș a încercat să organizeze primul concurs pentru ocuparea posturilor de directori de școli, PSD-ul a reacționat vehement și a blocat inițiativa în Parlament, pentru că nu vor să piardă controlul asupra școlilor, ca să poată fura în continuare. Când gonești rubedeniile, vin profesorii competenți.

Nu avem spitale moderne pentru că fură. Nu avem autostrăzi pentru că fură. Nu avem educație de calitate pentru că fură.

Trei români din patru consideră că ne îndreptăm într-o direcție greșită pentru că cei care ne conduc fură. Această direcție este dictată de hoția din ultimii 30 de ani. Fără hoție ajungem departe.

11 Comentarii

  1. Dar cine a scris articolul respectiv Domnule C.Bostan? Un coleg,prieten?
    Este bine sa faceti si putina educatie. Sa aflam ce inseamna (P) de langa titlu. Despre 2 clase si 2 neuroni ? fara comentarii din partea unui formator de opinie. Din nou, SUCCES in activitate.Concepeti opinii proprii. Este bine sa nu raspundeti

    1. Din păcate, nu ați găsit pe cineva cu un neuron în plus ca să vă lămurească: (P) înseamnă publicitate. Electorală în acest caz.

  2. Eu votez U.S.R. Comunisti, securisti cum ii numiti cred ca vor face treaba buna. Vreau sa le dau aceasta sansa iar daca voi gresi, asta e ! Au promis ca vor anula pensiile speciale, indemnizatiile speciale. Nimeni nu e mai special decât mine ! Nimeni nu e mai presus de lege, dar o lege corecta !

  3. Infierati ( condamnati, osanditi public, stigmatizati(cu fierul rosu),Domnule C.Bostan!.
    Ridicati osanale pentru Uniunea Sovietica Ramasa.Singura nadejde, sparanta,credinta. Ce bun erati de propagandist U.T.C, P.C.R in urma cu mai bine de 30 ani?. Amintiti-va ( sau cautati) refrenul acela „U.T. C -istii de azi Comunistii de maine”
    Succes in activitate.

    1. Dacă ați fi fost mai atent când ați citit textul de mai sus – în cazul în care l-ați citit -, ați fi observat că nu îmi aparține. În plus, în locul dumneavoastră aș fi întrebat un vecin cu o clasă-două (sau cu un neuron-doi) în plus ce înseamnă (P) de lângă titlu.

  4. Campanie ieftină, aveți un plan de guvernare ? De dat cu părerea ne-am săturat de băgat contre doar de dragul unui scor bunicel la alegeri

  5. Sunt total de acord cu dumneavoastră dar care este planul sunteți partid parlamentar ce proiecte au fost în acest sen sau sunt declarații de dragul alegerilor parlamentare faceți la fel ca celelalte partide politice.

  6. Trebuie dati afara 500 de mii de bugetari ca e nevoie de oameni care sa conduca buldozerele pentru autostrazi, ceilalti care raman trebuie sa li se taie salariile la jumatate, pensiile nesimtite desfiintate, cumulul pensiei cu salariul la stat sa se interzica, plus 10 mii de euro pentru fiecare roman care aduce din strainatate 50 de mii de euro, si, bineinteles impozitare progresiva ca si in mediul privat sunt CEO’s care castiga zeci de mii de euro pe luna si ar trebui sa plateasca impozit mai mare, trebuie sa existe o forma de redistribuire sociala, in orice tara dezvoltata se practica impozitarea progresiva, pana si in Rep. Moldova salariile pana la 2500 lei moldovenesti/luna sunt impozitati cu 7% si ce e peste cu 18%.Si, sa nu uit, cat mai multi PSD-isti la puscarie multi ani., sa se invete si altii minte.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker