Câtă luciditate, atâta dramă! Probabil am/ați uitat, din anii de școală și lectură, cui aparțin aceste vorbe (pasajul este mai dens și merită să-l căutați pe undeva, ceea ce e lesne online), dar parcă au fost scrise pentru liderii PSD! Dar nu să ia aminte la ele, prea le cerem lucruri trăsnite politicienilor, ci să le ignore într-o veselie! Cât de nonșalant-zburdalnici se dădeau stăpânii butoanelor în antecamera moțiunii, parcă se pregăteau de carnaval, anevoie ghiceai sub măști rictusul emoției, că nu știe de unde sare unul cu bilele vopsite viceversa…

Cu excepția sibilinicilor sau saltimbancilor, care fie o făceau pe misterioșii, fie luau opoziția în bășcălie, grosul PSD părea încolonat pentru încă o bătălie de etapă. Într-un Parlament dominat autoritar, nu putea decât să se repete dezastrul unui planor de hârtie, o nouă moțiune mototolită și aruncată la coș. Altminteri, era firesc să te întrebi – când să fi devenit un tigru, măcar unul de platan, strânsura aceea eterogenă de asediu, o alianță în culorile papagalului, acumulată conjuctural sub stindardul opoziției, lesne de dezbinat cu favoruri, promisiuni, presiuni? Când și cum să fi căpătat colți și gheare, doar aveau în față mamutul roșu care nu se lăsa urnit nici de urechelile Înaltei Porți bruxelleze, nici de vocile societății civile, nici de oarece zurbă prin popor!? Că doar nu părea să poată nimeni să le dea peste dește lui Dăncilă și camarila, ca să nu mai amintim de dictatura Dragnea, să nu mai taie și să spânzure ca pe timpul lui Pazvante?! Zis și Chiorul, dar fără vreo aluzie…

Însă doar aparent pozau în același monolit de nefisurat vârfurile pesediste, în culise baronii locali deja își securizau feudele și se pregăteau să tragă la sorți pionii de sacrificiu. Să nu ne îmbătăm cu ambrozia unei revanșe a spiritului civic, a bunului-simț, a schimbului de generații, a dorinței mocninde de resetare în partidul cel mai anchilozat de pe scena politică autohtonă. Cu șanse de cascadorii râsului la alegerile prezidențiale, lui Dăncilă trebuia să i se pregătească din timp fărașul pe care să plece fără să tragă partidul chiar la fundul tomberonului.

Apropo de luciditate, reformă se putea face și din mers, ca la cursele de Formula I, unde roțile (conducerea, recte) se înlocuiesc la secundă cu unele noi-nouțe. Dar cum se țin politicienii de scaune, și nu doar fidelii celor trei trandafiri, doar o ieșire în decor impune oarece “tunări” la vehicul. Acum vor sta obligatoriu la boxe câteva luni, până la locale și parlamentare, ceea ce e perspectiva optimistă, greu să mai repete urmașii lui Ilici Iliescu acele scoruri ce le asigurau supremații sfidă­toare…

S-au dus vremile când țineai captiv electoratul cu momeli de salarii și pensii mărite, se simte în aer acel ,,Wind of change”, nemurit de legendara trupă Scorpions. Un hit fredonat, cum mărturisea poeta Loredana Dalian, într-o evocare a sfârșitului epocii ceaușiste, mai mereu când adie dorința că trebuie să se schimbe ceva, fără neapărat culoare politică, prin țara asta lăsată la voia întâmplării de mai toți conducătorii ce s-au perindat la cârma ei. Dar cum poezia n-are ce căuta în pamflet, realitatea se anunță mai aproape de un scenariu de criză, poate principalul motiv care i-a făcut pe pesediști să părăsească de bunăvoie corabia, chiar să regizeze naufragiul.

Deși, cu vorba unei prietene – poate chiar a venit vremea unui ighemonicon! Nu vă speriați, nici eu n-am știut ce înseamnă cuvântul și am dat fuga la DEX, adică ar veni – boierie, ­ce­remonios, fast! În sensul bun al al acestor vorbe cu lustru de timpuri apuse, nostalgice, unde respectul și decența își aveau noima lor. Nu v-ați plictisit de bălăcăreală, de acuzații trimise de la tribuna Parlamentului ca niște găleți cu lături, de haosul întreținut artificial, sub cupola căruia se trag sfori și se țes intrigi?!

Ceva, ceva, în siajul invocatului „Wind of change”, am putut remarca recent, cu ocazia unor evenimente unde n-au lipsit politicienii locali, dar au făcut-o discret, fără prozelitism și mimarea popularității, din speranța ascunsă prost că vor strânge niște mâini, vor atrage niște voturi. Nu, nimic din toate aceste metehne, de exemplu, la  Festivalul „V.Voiculescu” de la Pârscov. Poate și încărcătura de cultură le  ținea în frâu eventuale derapaje politicianiste, dar parcă se vedea că, unde s-a vrut, lideri nu neapărat din noile generații se pot comporta degajat, pot vorbi liber, rafinat, șlefuit, fără rumeguș și locuri bătătorite.

Nu laud, nu dau nume, doar vin la spusa prietenei mele – Dom’le, poate a ve­nit vremea să regăsim niscaiva ighemonicon! Poate și faptul că, după toate probabilitățile, în turul doi la președințiale, vor intra candidați de dreapta și nu va mai trebui să alegem ,,răul mai mic”, mă face să privesc lucrurile mai detașat. Cum ziceam – mai cu  ighemonicon, please!

P.S.: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

DISTRIBUIȚI
loading...