UPDATE Plenul CSM a admis cererile de pensionare ale celor doi magistrați buzoieni. Astfel, judecătorul Valentin Barbu urmează să plece la pensie începând cu 1 decembrie 2018, iar judecătorul Georgeta Apostu, la 1 ianuarie 2019.

Încă doi judecători buzoieni se pregătesc de pensionare. Este vorba despre preşedintele Tribunalului Buzău, Valentin Barbu, judecător în cadrul Secţiei I Civilă, şi despre Georgeta Apostu, judecător în cadrul aceleiaşi instanţe, la Secţia II Civilă.

Cererile de pensionare ale celor doi magistraţi au fost supuse atenţiei plenului Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa de joi, însă procedura este doar o formalitate. Tribunalul Buzău pierde astfel încă doi judecători cu o amplă experienţă şi membri ai Colegiului de conducere a instanţei.

Judecătorul Valentin Barbu este preşedintele Tribunalului Buzău de la începutul lui 2015, după ce, în decembrie 2014 câştigat concursul organizat de CSM cu un punctaj final de 9.425, printre cele mai mari din ţară. Magistratul, care anterior a ocupat funcţia de vicepreşedinte al instanţei, a surclasat-o pe contracandidata sa, jude­cătorul Adriana Nicolae, care la ultima probă a examenului, testarea scrisă privind Managementul, comunicarea şi resursele umane, nu s-a mai prezentat. Valentin Barbu a obţinut nota 9,85 la proiectul managerial şi nota 9,00 la proba scrisă, clasându-se în primii cinci candidaţi la concursul organizat la nivel naţional de CSM.

În urma examenului început în septembrie 2014, pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Tribunalului, judecătorul Constantin Florescu i-a predat conducerea instanţei judecă­torului Valentin Barbu, vicepreşedinte al Tribunalului până în acel moment. Ulterior, funcţia de vicepreşedinte, rămasă vacantă a fost ocupată de judecătorul Aurel Puşcă.

În acest an, judecătorul Aurel Puşcă a pierdut funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Buzău în urma concursului organizat de Consiliul Superior al Magistraturii prin Institutul Naţional de Magistratură, în favoarea judecătorului Adriana Nicolae care va ocupa a doua funcţie de conducere a instanţei timp de trei ani, magistratul promovând concursul cu media 8,02.

Adriana Nicolae este judecător la Secţia Civilă a Tribunalului Buzău, după ce anterior a activat în cadrul Judecătoriei Buzău. În 2013 a promovat concursul pentru funcţia de preşedinte al acestei instanţe, cu nota 8,00, adjudecându-şi astfel funcţia de preşedinte, în locul judecătorului Leontin Drăgulescu, interimar în perioada mai-noiembrie 2013. Ulterior, Adriana Nicolae s-a mutat la Tribunalul Buzău. În 2014, magistratul a candidat pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Buzău, dar a pierdut competiţia cu judecătorul Valentin Barbu.

La începutul lunii trecute, încă un judecător de la Tribunalul Buzău a cerut eliberarea din funcţie prin pensionare. Este vorba ­des­pre Maria Raţiu, fostă Şercăianu, judecător la Secţia I Civilă a Tribunalului Buzău.

Cererea de eliberare din funcţia de judecător, prin pensionare, a magistratului buzoian a fost votată în unanimitate de plenul CSM. Propunerea CSM de eli­be­rare din funcţie a judecătoarei  va ajunge la Preşedintele României, Klaus Iohannis. Potrivit dispoziţiilor articolului 65 alineatul (2) din Legea număţrul 303/2004, repu­blicată, cu modificăţrile şi completăţrile ulterioare, eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

În ultimul an, mai mulţi judecători experimentaţi de la Tribunalul Buzău s-au cerut la pensie, unul dintre ei fiind şi Maria Oprea. De asemenea, unul dintre cei mai vechi judecători buzoieni, Filofteia Muşetescu, s-a pensionat la începutul acestui an, ca urmare a neacordării avizului anual pentru menţinerea în funcţia de judecător, la Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

DISTRIBUIȚI
loading...