UPDATE Focarele de pestă porcină africană de la Pănătău și Lunca vor fi declarate închise în cursul zilei de astăzi. Rezultatele analizelor efectuate în zona de protecție sunt conforme și, ca urmare, a fost anunțată Autoritatea Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor  și urmează ca Direcția Sanitar-Veterinară să notifice și Centrul Local de Combatere a Bolilor din cadrul Prefecturii și primăriile unde sunt arondate cele două localități.

Odată închise cele două focare, vor fi ridicate și restricțiile în zona focarelor în ceea ce privește comercializarea porcilor, dar doar cu documente sanitar-veterinare, care va fi făcută doar către o unitate abatorizată autorizată.

Buzăul a intrat în rândul judeţelor unde s-au acordat despăgubiri din cauza pestei porcine africane, suma totală fiind de 3.300 de lei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Dircţiei Sanitar-Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, medicul Iulian Moca, au fost plătite despăgubiri pentru două exploataţii din localitatea Amara, comuna Balta Albă, de 1.800 lei, ­res­pectiv 1.500 lei, unde porcii au fost uciţi preventiv de veterinari.
Până în 7 decembrie, au fost despăgubiţi la nivelul ţării 8.187 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 207.999.000 de lei.
La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 295 de localităţi din 18 judeţe, cu un număr de 1.131 focare (dintre care 18 în exploataţii comerciale) şi 381 de cazuri la mistreţi. În total au fost eliminaţi 362.648 de porci afectaţi de boală.
Prin aplicarea măsurilor de combatere a PPA, au fost stinse până la această dată 12 focare în judeţul Satu Mare şi singurul focar din judeţul Dâmboviţa.
În judeţul Buzău sunt active şase focare în gospodăriile populaţiei, pri­mele fiind confirmate la începutul lunii septembrie la Pănătău şi Lunca, iar la începutul acestei luni a fost confirmat virusul la un mistreţ găsit mort pe malul Slănicului, la Beceni.
Cele mai vechi focare de PPA – de la Lunca şi Pănătău – ar putea fi închise în această săptămână dacă rezultatele analizelor din zona de protecţie vor ieşi conforme. De asemenea, săptămâna viitoare ar putea fi închis şi focarul de la Puieştii de Jos, deschis la nicio săptămână distanţă de primele.
Iniţial, ANSVSA a stabilit ca focarele de pestă porcină africană să fie închise la 45 de zile după introdu­cerea porcilor santinelă în gospodăriile în care a fost confirmată boala, dacă ­ana­lizele ar ieşi negative. Pentru o mai mare siguranţă, autorităţile centrale au transmis în teritoriu măsuri suplimentare care amână cu câteva zile închiderea focarelor. Astfel, în afara probelor luate de la porcii santinelă, medicii sanitar ve­terinari au prelevat probe şi de la alte animale din localităţile în care a fost confirmată pesta. Doar dacă şi aceste analize vor ieşi negative, atunci focarele vor fi declarate închise şi vor fi ridicate restricţiile.
Rămân active însă cele două focare de la Amara unde, vineri, vor fi introduşi porci santinelă în ambele gospodării unde virusul PPA a fost confirmat în octombrie. De asemenea, este activ focarul de la Beceni, unde pesta porcină africană a fost confirmată atât într-o gospodărie, cât şi la un porc mistreţ.
Pentru a limita răspân­direa virusului, autorităţile decis intensificarea acţiunilor de vănătăroare a porcilor mistreţi, mai ales în zona Beceni.
În sudul României, pesta porcină africană nu are leac, iar sfârşitul războiului total pe care autorităţile îl poartă de aproape o jumă­tate de an împotriva PPA e departe de a se încheia. Omul a fost vectorul care a răspândit virusul PPA. Adus peste Dunăre de porcii mistreţi veniţi din Ucraina, ajutat de indolenţa şi nepăsarea autorităţilor şi a populaţiei, virusul a declanşat o epidemie care a dus la sacrificarea a sute de mii porci în judeţele Tulcea şi Brăila. Cu filtre cu program de opt ore şi mistreţi lăsaţi să hoinărească nemonitorizaţi, virusul a ajuns în aproape toate judeţele din sudul ţării. Focarele din judeţul Brăila sunt o ameninţare permanentă pentru Buzău, mai ales că la sfârşitul săptămânii trecute a fost confirmat virusul în două ferme din extravilanul localităţii Ulmu, aflată la graniţa cu judeţul nostru.

DISTRIBUIȚI
loading...