27 de ani
de presa libera
Vineri, Aprilie 28, 2017 01:34 AM

Actualitate

Unitățile din Sistemul Național Antigrindină, gata de lansare cu o lună mai devreme, ca urmare a schimbărilor climatice

de Monica BĂNICĂ
Actualitate  |
20.04.2017, 00:00
415

Începând de săptămâna tre­cută, mai exact de la 15 aprilie,  unitățile din cadrul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) sunt opera­ționale și sunt gata pentru combaterea căderilor de grindină prin intermediul intervențiilor active în atmosferă.

 

  Astfel, pentru 2017, ca urmare a modificărilor climatice, cu temperaturi scăzute, căderi de grindină  și alți factori cu manifestare atipică pentru această perioadă, SNACP este pregătit pentru lansare mai devreme cu o lună față de anii precedenți. La acest moment sunt operaționale 34 de puncte de lansare la nivel național, care acoperă o suprafață totală de 500.000 de hectare, ceea ce reprezintă o creștere de 78 la sută comparativ cu anul 2016.

   La nivelul județului Buzău există două stații de rachete antigrindină care au în aria de protecție culturi de viță-de-vie și pomi fructiferi. Acestea sunt la Pietroasele și Viperești și fac parte din Unitatea Pilot Prahova, care are în total opt puncte de lansare. Un nou punct de lansare este în lucru la Tisău.

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Joi, Ianuarie 01, 1970 02:00 AM

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
27 Apr, 21:50 OMUL POTRIVIT INTR-UN LOC POTRIVIT
Ion a comentat pentru articolul Valeriu Șușnea, în conducerea Institutului Cultural Român:
Competenta, profesionalismul, dedicarea sunt calități indiscutabile pe care un manager le poate dovedi pentru a ocupa o funcție intr-un Consiliu de conducere, cum este cel al ICR. Doresc dlui Susnea sa ne vedem, de ce nu, in poziția de reprezentant ICR pe la New York sau așa ceva. Succes si felicitări!
27 Apr, 21:31 Incotro,PNL?
Viespea buzoiana a comentat pentru articolul Cristinel Romanescu, ales președinte PNL Buzău:
Probabil ca afacerile lui Cristi Romanescu vor prospera in continuare,dar PNL-ul "se va duce de rapa".Cine crede ca Romanescu poate fi un politician care sa scoata din mocirla morala in care se afunda PNL Buzau,ori este naiv,ori este rau intentionat.Asa cum il stiu pe Cristi Romanescu,este unpolitician pentru care e valabila zicala cu "interesu poarta fesu" si implicarea sa in politica are ca unica motivatie protejarea si dezvoltarea propriilor afaceri.In mod cert,el poate fi un bun manager,dar ca politician este precum un "pui de gaina" in mijlocul unui stol de ulii.Oricum,sunt ferm convins ca PNL-ul va insemna si va conta foarte putin in politica locala,iar reanimarea si revenirea dorite se amana sine die.
27 Apr, 20:10 Felicitari primului cetatean
Alt cetatean a comentat pentru articolul Înglodat în datorii la furnizori și la stat, Căminul de bătrâni de la Vintilă Vodă, în pericol iminent de desființare:
Bravo Domnul Marinescu , in sfarsit spune cineva ceva , ca pana acum totul a fost ,,secret de stat''
Google PageRank Checker