Recenta decizie a Curţii Constituţionale a României, care îi dictează Preşedintelui Klaus Iohannis ce să facă, scoate la iveală găunoşenia sistemului de pe malurile Dâmboviţei. Un sistem care a copiat instituţii din ţări democratice, dar le-a populat cu personaje demne de Caragiale.

Decizia CCR este lipsită de echivoc. În afară de constatarea că există un conflict juridic de natură constituţio­nală, Curtea dă, pentru prima dată, un ordin explicit: „Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi“.

Să ne înţelegem, aici nu e vorba, de fapt, despre Kövesi. Şi nici despre activitatea DNA. Care poate face oricând obiectul unei dezbateri publice. Şi care poate fi controlată, potrivit legii, de instanţele de judecată sau de Consiliul Superior al ­Magi­straturii. Nu e vorba nici despre motivele pentru care Guvernul PSD-ALDE vrea capul procurorilor anticorupţie. Îl ştim cu toţii. Cu o condamnare la activ şi două dosare pe rol, ultima speranţă a lui Dragnea rămâne  decapitarea DNA.

Adevărata problemă o reprezintă politizarea fără precedent a Curţii Constituţionale.

Dincolo de componenţa bazată pe un algoritm al echilibrului politic – nouă judecători, numiţi, din trei în trei ani, de Camera Deputaţilor, Senat şi, respectiv, Preşedintele României –, rămâne în discuţie calitatea membrilor săi. Constituţia spune, la articolul 143, că „judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior”.

În realitate, singurii cu o experienţă relevantă sunt cei trei membri care au votat împotriva recentei decizii (Livia Stanciu – fostă preşedintă a Înaltei Curţi, Daniel Morar – fost procuror şef al DNA şi Mircea Minea – profesor de aproape patru decenii). Şi, de asemenea, în ciuda oricăror controverse, fosta judecătoare Mona Pivniceru.

De cealaltă parte, avem următoarele CV-uri: Valer Dorneanu – fost procuror şi funcţionar comunist, fost mi­nistru şi parlamentar FSN/PSD; Marian Enache – fost avocat, ambasador şi parlamentar PSD/UNPR; Petre Lăzăroiu – fost jurisconsult şi judecător la Curtea de Conturi; Varga Attila – fost jurisconsult şi parlamentar UDMR; Simona Teodoroiu – fostă funcţionară în diverse ministere. Pe scurt, cinci politruci contra patru profesionişti.

Cu o atare componenţă, nu-i de mirare că au apărut voci care cer nu doar neres­pectarea deciziilor CCR, ci chiar desfiinţarea instituţiei. O inepţie, desigur, câtă vreme nu există o alternativă validă. Iar asta nu se poate face decât prin revizuirea Constituţiei, o revizuire imposibilă în actuala configuraţie parlamentară.

Practic, ne aflăm într-un „unghi mort“. Protestele şi presiunea străzii sunt ­bi­nevenite, dar nu ne vor scoate din această situaţie fără ieşire. Singura soluţie rămâne, în cele din urmă, votul.

Text publicat în ,,Newsweek România

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Ce să vezi! Ăla cu interpretabilitatea „măreției dreptului” era doctor docent!
    Haidi bre să facem ca la nemți! Două curți paralele (nemții le zic senat) cu câte 8 judecători, se iau în considerație doar deciziile care întrunesc majoritatea (adică minim 5 la 3) în ambele curți.
    Este falsă ideea cum că nu se poate modifica Constituția dacă nu există o majoritate de două treimi în Parlament! Opoziția, dacă ar fi rezonabilă, ar negocia punctual cu majoritatea adoptarea unor proiecte de lege. Dar excluderea din peneleu a lui Daniel Zamfir pe motiv că a votat alături de pesediști „legile cămătăriei” pune sub semnul întrebării orice colaborare punctuală a opoziției cu majoritatea.
    De fapt, nu CCR-ul este problema, ci faptul că securicii încep să-și piardă din atribuțiunile extinse. Numai în județul Buzău dacă s-ar face o statistică cu magistrații care provin din foști milițieni, ne-am lua instantaneu cu mâinile de păr!

Comments are closed.