Vrei să ieşi în oraş în week-end şi să te bucuri de concerte şi spectacole de teatru? OPINIA vă pre­zintă în fiecare săp­tămână, în numărul de week-end al ziarului, programul evenimentelor ce vor avea loc începând de vineri şi până duminică.

  • Vineri, 12 octombrie, de la ora 17,00, la Centrul Cultural „Al. Marghiloman” – simpozion „Vasile Voiculescu – viaţa şi opera”. Vor vorbi despre marele poet buzoian Dan Cristea (critic li­terar, director al Revistei „Luceafărul de diminea­ţă”), Marian Nen­cescu (scriitor, cer­cetător la Institutul de Filozofie al Academiei Ro­mâne), Aurelian Baros (prozator, preşedinte al Filialei de Proză Bucureşti a USR) şi Paul Iulius Negoiţă (prozator, eseist). Moderatorul simpozionului va fi pu­blicistul Dumitru Ion Dincă. Intrarea liberă.
  • Vineri, 12 octombrie, de la ora 14,00, la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” – vernisajul şi festivitatea de decernare a premiilor Bienalei „Ion Andreescu”, ediţia XI-a. Intrarea liberă.
  • Vineri–duminică, la Sărata Monteoru – cea de-a şasea etapă a sezonului 2018 din Campionatul Naţional de Off-Road. Sunt aşteptaţi circa 250 de participanţi, de la concurenţi până la media şi organizatori. Evenimentul se închide duminică, 14 octombrie, în Sărata Monteoru. Toate cele şase clase competiţionale vor parcurge între 160 şi 300 de kilometri de off-road atât pe zi, cât şi noaptea, ceea ce va duce la un nivel de dificultate sporit.
  • Sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 11,00, la Casa Memorială „V. Voiculescu” din Pârscov – festivitatea de premiere a laureaţilor celei de a XXX-a ediţii a concursului de creaţie literară. Va mai avea loc un recital de­ muzică clasică susţinut de elevii Liceului de Artă „Margareta Sterian” conduşi de Florentin Boroghină şi va fi lansat programul Smart Museum 1.0, prin intermediul căruia vizitatorii vor putea asculta piese preferate ale marelui poet din Pârscov şi vor fi introduşi în atmosfera poeziei lui Vasile Voiculescu cu ajutorul unui material audio. Intrarea liberă.
  • Vineri, sâmbătă, duminică, la Muzeului Ju­deţean Buzău – puteţi vizita expoziţiile permanente ale Muzeului Ju­deţean Buzău (Arheologie, Colecţia de Telefoane, Artă şi cultură buzoiană, Expoziţia dedicată globe-trotterului Dumitru Dan, Secţia de artă, Colecţia de numismatică). Programul de vizite este cuprins în  intervalul orar 9,00 – 17,00. Preţurile biletelor sunt de 6 lei (individual), 3 lei (grup de minimum 10 persoane), 1,5 lei (elevi şi studenţi). De asemenea, în acelaşi interval orar pot fi vizitate şi cele două secţii ale muzeului, Muzeul Chihlimbarului de la Colţi şi Casa Memorială „V. Voiculescu” de la Pârscov.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.