Monden

Una dintre cele mai frumoase voci ale folkului românesc, în concert la Buzău

Este considerat una dintre cele mai frumoase voci ale folkului românesc, un muzician care a colaborat cu unii dintre cei mai mari artiști români. Marius Bațu concertează vineri, 15 martie, de la ora 20,00, la Buzău, la Casa Berarilor. Astfel, înaintea super-concertului susținut la Buzău, pe 23 martie, de către Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi și Victor Socaciu, buzoienii iubitori de folk au ocazia să „își facă încălzirea” cu un alt reprezentant de seamă al acestui gen muzical.

Marius Bațu s-a remarcat în lumea muzicii românești în 1977, anul în care a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul „Poesis”. În perioada 1982-1985 activează în jurul „Cenaclului Flacăra”, iar în 1994, după o perioadă de opt ani petrecută în Germania, a revenit în România și a reluat activitatea grupului „Poesis”, lansând în 1996 albumul „Cântec șoptit”. A urmat o colaborare cu formația Holograf la spectacole și albume precum: „69% Unpluged”, „Supersonic”, „Undeva departe” și „Holografica”, susținând partitura de chitară acustică și backing vocal. În aceeași perioadă, îl regăsim alături de nume mari ale muzicii românești, precum Ducu Bertzi pe albumele „Dor de ducă”, „Sufletul meu” și „Poveste de iarnă”, Mircea Vintilă – albumul „Madama de pică”, Ovi­diu Lipan Țăndărică – „Renașterea”, Dinu Olărașu  – „Vis-a-vis”, Stepan Project – „Sensul vieții”, Compact – „5.Compact”. În luna iunie a anului 2001 Marius Bațu este cooptat în gru­pul Pasărea Colibri, formație alături de care lansează albumul „Încă 2000 de ani” și se remarcă prin melodii ca „Elegie”, „2000 de ani” și „Cântec șoptit”. După perioa­da Pasărea Colibri a participat la diverse spectacole alături de Ducu Bertzi, Florian Pitiș și alți artiști. La sfârșitul anului 2007, după o pauză de mai bine de zece ani și la 30 de ani de la înființarea grupului, Marius Bațu și Eugen Baboi s-au reunit în fața publicului românesc și au lansat un nou produs marca Poesis, albumul „Babilon”.

Prețul unui bilet la spectacolul lui Marius Bațu la Buzău este de 30 de lei. Pentru informații și rezervari sunați la telefon: 0723.429.264.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker