E atâta foşgăială şi târguială pe scena politică actuală, încât am fost tentat să renunţ la obişnuitul pamflet săptămânal, mi-am zis să iau o pauză, până se limpezesc apele, până apare ceva frecventabil de înţeles şi comentat. Pentru că, la ce se întâmplă în acest moment prin culisele negocierilor pentru învestirea unui nou guvern, dacă ar ridica regizorul din umbră cortina, o clipită, şi ai vedea spectacolul grotesc, te-ai lua sigur cu mâinile de cap! Iar să scrii despre culise bănuite, dar straşnic ascunse de ochiul publicului, e cum ai trage cu gloanţe oarbe, numai să goleşti încărcătorul…
Ce ni se arată nouă, de fapt ce mai scapă pe ecranele TV, seamănă izbitor cu teatrul japonez Kabuki (care ar însemna „şocant”, „neobişnuit”), a cărui istorie este presărată cu scandaluri printre spectatori, acuzaţii de prostituţie la adresa actorilor /actriţelor, jucat ulterior numai de bărbaţi adulţi, costumaţi preţios, machiaţi strident, cu o mişcare scenică între haotic şi imobil. Adăugaţi la astea şi reprezentaţiile interminabile, o piesă durează undeva pe la cinci ore, şi hotărâţi singuri (cu tot respectul, altminteri, pentru specificul artei japoneze), dacă vă aminteşte de politica autohtonă de vreo 30 de ani încoace!…
Ar putea arăta altfel spectacolul investirii unui nou guvern? Să ne gândim împreună, rogu-vă, la parabola aceea despre Minciună, care îi fură printr-un şiretlic hainele Adevărului şi umblă de atunci îmbrăcată cu ele prin lume, iar Adevărul gol-goluţ, ruşinat, stă ascuns în fundul unei fântâni.
Ar putea Adevărul gol-goluţ să iasă din fântână şi să dea la o parte cortina de pe spectacolul jenant din culisele învestirii unui nou guvern? Mai ales că vorbim despre unul care bate toba pe o schimbare reală, profundă, la antipodul a ceea ce simbolizează pesedismul! Adică, să enumerăm câteva dintre acuze (deşi unele sunt universal valabile, să avem pardon, s-au regăsit în panoplia mai tuturor celor perindaţi la cârma ţării) – corupţie, clientelism, mediocritate, populism, interes personal!
Toate astea sunt puse acum în cârca PSD, cu fervoare de înger imaculat, de cei care se pregătesc să îi ia locul la butoane. Înţelegem, negocierile de culise sunt imperios utile, musai să te asiguri că ai numărul necesar de voturi când vii la tribună, să nu păţeşti ruşinea încă din faşă! Desigur, asta presupune să vinzi pielea ursului din pădure, să împaci şi capra şi varza, să te faci frate cu oricine, cât e ăla de negru, până treci…, pentru a invoca doar unele dintre cele mai cunoscute ziceri ale tezaurului de pilde şi proverbe.
Unde să încapă aici, în acest spectacol la limită, fără plasă de siguranţă, adevărul, mai exact transparenţa, promisă de mai toată lumea ca un fel de garant al unei schimbări de paradigmă? Şi totuşi! Dacă se venea cu un altfel de guvern, unul pe chipul marii transformări făgăduite? Adică, aşa, cu un minim efort de gândire, mai lesne decât sufocantele târguieli, nu se puteau găsi în neamul ăsta, în ţară sau din diaspora, personalităţi marcante în domeniul lor, elite, branduri în sine?! Vârfuri reale, vizibile, care aduse să fie votate li s-ar fi uscat mâna ălora ce ar fi cârtit şi s-ar fi împotrivit…
Chiar nu se găseau atari personalităţi şi linii de forţă ale unui program de guvernare – unele sunt aduse pe tavă de societatea civilă -, care să garanteze o învestire fără chinuri şi surprize, să treacă noul guvern la vot ca TGV-ul prin gara Mizil?
Cum spuneam în preambul, de aceea am fost tentat să nu scriu pamfletul de azi, fiindcă pleca de la o idee utopică, ireală, cine dintre politicieni ar renunţa la algoritm şi scaune călduţe pentru a face loc unor iluştri necunoscuţi prin partide, deşi respectivii sunt elite în branşa pe care ar fi chemaţi să o ministerieze?! Altminteri, tare mă tem că ajungem iar la cupletul uriaşului Constantin Tănase – “Pleac-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii”…
N.B.: Şi nu mă refer la un guvern de tehnocraţi, deşi n-au făcut chiar treabă proastă când s-a mai apelat la ei. Chiar nu mai are neamul ăsta personalităţi nec plus ultra, mai presus de calcule, negocieri, târguieli de tarabă?…
P.S.: Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!
