Când scăpăm de Dragnea? Este întrebarea cu care începe în ultima vreme orice discuţie politică. Simt că interlocutorul ar vrea să audă de la mine ceva încurajator.

Să-l asigur că nu mai poate dura mult această aşteptare apăsătoare. Nu ştiu, răspund de cele mai multe ori, încurcat de ideea unui pronostic. Poate la anul, când se termină procesul, zic. Da, dar între timp o să ­mo­difice legea şi va scăpa, mi se atrage atenţia pe tonul cel mai pesimist cu putinţă. Mai are totuşi un dosar, plusez eu. Nimic. Ne despărţim fără concluzie, fiecare cu gândurile lui.

Cei cu care discut sunt din cele mai diverse medii. Profesori, medici, oameni de afaceri, funcţionari şi, desigur, jurnalişti. Niciunul nu dă semne că poate ghici, în ciuda inteligenţei, a experienţei şi a lecturilor pe care cu siguranţă le are, încotro ne îndreptăm.

Viitorul ni se înfăţişează cu atât mai sumbru cu cât am ajuns să ne temem că soarta ţării atârnă de sorocul unui ins.

Adevărat, Dragnea nu e singur. E susţinut de cea mai mare coaliţie a corupţilor din istoria recentă a României. Care calcă totul în picioare în încercarea disperată de a-şi salva prada şi pielea. Discursul lor sforăitor despre „statul paralel“ şi temele conexe nu e decât o diversiune menită să ne abată de la scopul real al acestui plan. Care constă în acapararea puterii totale. Un plan mai înfricoşător chiar decât modificarea legilor penale, decapitarea justiţiei şi slăbirea celorlalte instituţii fundamentale.

Pe scurt, Dragnea nu se va opri aici. E un lucru pe care-l înţeleg din ce în ce mai mulţi români. Aşa s-ar putea explica sentimentul de revoltă care i-a cuprins. Revoltă care s-a transformat, pe alocuri, în frustrare. Şi din frustrare s-a născut peste noapte un slogan atât de direct şi de vulgar ca „M…e PSD“.

Unora nu le-a plăcut expresia. Pe bună dreptate, căci ea pare desprinsă din vocabularul celei mai de jos pături electorale. Cea care i-a votat, într-o majoritate covârşitoare, pe Dragnea şi ai lui. Dar puţini au avut curajul să-şi exprime dezaprobarea, pe fondul aversiunii antipesediste.

Pe de altă parte, apărătorii libertăţii de expresie ne asigură că, în cazul de faţă, înjurătura e cât se poate de justificată. Căci, nu-i aşa, e o replică pe măsură la tot ce fac Dragnea şi ai lui. De ce nu le-am spune-o, aşadar, de la obraz? Care cu postări pe Facebook, care cu tractorul în lanul de rapiţă, care cu plăcuţe de înmatriculare.

Problema e că „M…e PSD“, oricât de defulator ar suna, nu ne scapă de Dragnea şi ai lui.

Cum bine observa deunăzi Andrei Pleşu, „opoziţia adevărată şi eficientă nu se poate consuma la nivel de gesticulaţie“. Ne trebuie mai mult decât o înjurătură de colţul străzii pentru a schimba realitatea de coşmar în care trăim. Ne trebuie, în primul rând, o construcţie politică de anvergură. Una care să acţioneze concertat împotriva derapajelor puterii. şi care să se pregătească pentru bătăliile ce au să vină.

Altminteri, să nu ne pierdem speranţa. Şi nici umorul. Vorba unui amic, păcat că nu există „statul paralel“; dacă ar fi existat, n-am mai fi discutat azi despre Dragnea!

Text publicat în ,,Newsweek România“

DISTRIBUIȚI
loading...

4 COMENTARII

  1. DE CE ATITA ISTERIE CU SCAPAREA DE DRAGNEA ? ARE DOSAR LA APEL IL CONDAMNA DEFINITIV SI SCAPA OPOZITIA SI IOHANNIS DE EL NU ? EU CRED CA LOR LE ESTE FRICA DE DRAGNEA CA DOSARUL ESTE SUBTIRE SI NU VA FI CONDAMNAT NU ?

    • Gros, subțire n-are importanță! Dacă-i ordin, cu plăcere! Poți să-i zici mustăciosului în orice fel numai prost nu poți să-i zici! Crezi că pitbulul stă cu mâinile încrucișate și așteaptă sentința și merge la pușcărie ca mielul la tăiere! Pe 11 august (la o zi după protestul pașnic din 10 august, sâc), Veorica a primit delegația exploatatorilor de gaze off-shore (neletale) la Palatul Victoria. Crezi că Veorica n-a sugerat și ideea de gaze gratis (hidrocarburi, nu de-alea chimice, sâc, că naturale, bio, produc și eu după o iahnie!) în schimbul intoleranței la pușcărie a haiducului de Teleorman!

    • Rectific. La 3 zile. Luni, pe 13 august, când a revenit din concediu, sâc, că nu degeaba i-a dat Daddy concediu forțat de l-au apucat isteriile pe neamț, sâc! Nu poți să-ți dai demisia din concediu!?

  2. Așa este! Și pe Portocală tot Dragnea l-a inventat, în schimb Slujirea pură există, dar s-a volatilizat subit!

Comments are closed.