27 de ani
de presa libera
Sambata, Septembrie 23, 2017 05:08 AM
opinia-balcescu

Educatie

Un secol şi jumătate de performanţă în învăţământ şi o întâlnire cu scântei la festivitatea de la Colegiul Hasdeu (FOTO/VIDEO)

de Cristian IONESCU
Educatie  |
13.09.2017, 00:00
6532

   Peste 1.000 de hasdeieni au participat, ieri, la sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea Colegiului „B. P. Hasdeu”, una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ din ţară.

   Foşti absolvenţi, unii deveniţi adevărate personalităţi în domeniul lor de activitate (cercetare, educaţie, sport, jurnalism, istorie etc) şi profesori de renume care au predat sau predau în cadrul liceului s-au reunit în curtea interioară a colegiului în cadrul unei festivităţi ­emoţio­nate. Chiar dacă reprezentantul Casei Regale a României, Principele Radu, nu a mai ajuns la Buzău din cauza decesului mamei sale, evenimentul a fost onorat de prezenţa oficialităţilor din Ministerul Educaţiei şi Guvernul României.

Hasdeianul Andruh şi conflictul cu ministrul care a vrut să-l scape pe Ponta de plagiat

   În contextul în care sistemul de învăţământ din România este, de ani buni, schingiuit de fel de fel de miniştrii ai Educaţiei, Colegiul Hasdeu din Buzău are meritul de a înregistra, aproape în fiecare an, o promovabilitate de 100 %, oferind absolvenţi curtaţi de marile universităţi din Europa. Această discrepanţă dintre performanţa Colegiului Hasdeu şi responsabilii sistemului de învăţământ românesc avea să fie marcată, involuntar, şi în cadrul festivităţii. Ironia sorţii a făcut ca hasdeianul Marius Andruh, omul care în calitate de preşedinte al Consi­liul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a avut curajul să spună că teza de doctorat a, pe atunci, premierului Victor Ponta este plagiat, s-a aflat ieri, la Buzău, pe aceeaşi scenă cu ministrul Liviu Pop. Acelaşi Liviu Pop care, în 2012, în calitate de interimar la Educaţie, după verdictul împotriva lui Ponta a schimbat ­legi­slaţia şi structura CNATDCU, lucru care a dus la demisia buzoianului Andruh.

   Revederea dintre academicianul hasdeian Marius Andruh şi ministrul Liviu „Genunche” Pop a fost marcată printr-un discurs savuros al buzoianului, o adevărată „palmă” pentru ­mi­nistrul Educaţiei.

   „Mă întreb dacă la o astfel de întâlnire trebuie să vorbim mai mult despre elevi sau mai mult despre profesori. Cine a fost înainte, oul sau găina? Cred că renumele acestui liceu este datorat în primul rând profesorilor pe care i-a avut. Profesori care au atras elevi foarte buni, care, la rândul lor, au atras alţi elevi. Omagiul meu se îndreaptă către generaţiile de mari profesori pe care acest liceu i-a avut. În plus sunt şi acum aici profesori de mare anvergură, cu vizibilitate internaţională. Ce am învăţat în acest liceu? Am învăţat chimie de la domnul profesor Dumbravă. Dar tot de la el am mai învăţat altceva: corectitudinea şi respectul faţă de meseria de profesor. Am învăţat să nu te laşi călcat în picioare de politic, să nu te laşi călcat în picioare de orice fel de influenţă şi să îţi păstrezi demnitatea de profesor. Şi tot aici am învăţat să vorbesc corect româneşte. La mulţi ani, liceul meu drag!”, a declarat Marius Andruh la microfon, întorcându-se către ministrul Pop. Discursul academicianului buzoian a fost aplaudat la scenă deschisă de public.

Promoţia 1967 şi foşti profesori de renume

   Printre foştii absolvenţi prezenţi ieri la festivitate s-au aflat şi cei din promoţia 1967 - „Hasedeu 100 de ani”, printre care se numără şi cunoscutul medic psihiatru Ion Sarion, fost deţinut politic. Nu au lipsit foştii profesori celebrii ai Hasdeului: Cezar Dumbravă, Nicolae Iacob, Mihai Ermac, Mihai Melnic, Mircea Popescu, Radu Calcan, Stana Bunea, Gabriela Enache etc.

   Pe scenă au fost invitaţi  ministrul Educaţiei Liviu Pop, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ a Senatului, Ecaterina Andronescu, ministrul Culturii Lucian Romaşcanu, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, buzoianul Gabriel Ispas, academicianul hasdeian Mihail Bălănescu (buzoianul cooptat în construcţia celui mai mare laser din lume, de la Măgurele), academicianul Marius Andruh, senatorul Liliana Zbârnea, deputatul Ionela Dobrică, deputatul Sebastian Radu, directorul Spitalului Militar Central, general Florina Ioniţă Radu, general Petrică Foca, subprefectul Sorin Gheorghe, preşedintele Consiliului Jude­ţean Emanoil Neagu, primarul Constantin Toma, fostul director Cezar Dumbravă, profesorii Bogdan Enescu şi Gheorghe Tarara etc.

   Festivitatea a debutat cu intonarea imnului României şi cel al Colegiului „B. P. Hasdeu”, acesta din urmă fiind interpretat de către hasdeianca Dora Gaitanovici.

   „Colegiul B. P. Hasdeu a trecut în anul 150 dar nu este bătrân, ci vechi, pentru că aici, aşa cum spunea un critic lite­rar, timpul nu lucrează. Ne-am confruntat cu lumea la matematică, la chimie, limba latină, fizică, filozofie, biologie, ştiinţele pământului, lectură, sport, racheto-modelism şi am învins în nenumărate rânduri. La Hasdeu, nimic nu este bătrân, ci vechi, datorită acestor lucruri. Timpul nu lucrează aici, doar certifică valoarea, înnobilând totul”, a spus în deschiderea evenimentului directorul Colegiului Hasdeu, Ionel Banu.

   Conducerea colegiului a primit cu această ocazie o plachetă şi diplomă aniversare din partea Ministerului Educaţiei „pentru activitatea educativă desfăşurată şi performanţele înregistrate în 150 de ani de existenţă”. De asemenea, Ecaterina Andronescu i-a oferit directorului Banu o diplomă de onoare din partea Parlamentului şi o icoană.

Liviu Pop: „Hasdeu este una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din ţară“
   „Sloganul «Suntem tineri de 150 de ani» confirmă că excelenţa are în mediul şcolar buzoian vârsta adolescenţei visătoare, convertită în aspiraţii, împliniri, lansări uimitoare către spaţiul inteligenţei. Răsfoind filele timpului şcolii româneşti, regăsim anul 1867, când aici, la Buzău, s-a pus temelia unei instituţii al cărui rol avea să fie de la început acela de centru cultural pentru întreaga comunitate. Asta pentru că şcoala dumnea­voastră veche şi atât de nouă în acelaşi timp, oferă urbei întregi o întreagă bibliotecă, un spaţiu în care ştiinţa cu cartea sporea cu fiecare filă citită de cei ce treceau pragul. Cel mai important aspect din existenţa Colegiului Hasdeu este unul care leagă educaţia de un eveniment major al devenirii noastre ca stat unitar şi liber: Unirea săvârşită de Alexandru Ioan Cuza. Oamenii de seamă pe care i-a dat culturii universale acest colegiu confirmă importanţa majoră pe care o are şcoala temeinică în educaţia românească. Colegiul Hasdeu este una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din ţară”, a declarat ministrul Liviu Pop.

Ecaterina Andronescu: „Trebuie să finanţăm mai bine şcolile care fac performanţă“
   „Este a patra oară când vin aici şi, credeţi-mă că intru în Colegiul B. P. Hasdeu ca într-un templu. Trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului, şi şcolile foarte bune trebuie privite în mod diferenţiat. Trebuie finanţate în mod dife­renţiat şi tratate diferenţiat, pentru că nu poţi să aşezi niciodată un colegiu cum este şi colegiul pe care l-am absolvit eu în Mehedinţi cu unul în care de cinci ani nu trece nimeni examenul de Bacalaureat. De aceea cred că trebuie să ne uităm în lege şi să găsim formule prin care să finanţăm mai bine şcolile care fac performanţă. Şi competiţia este deschisă pentru toţi cei care vor să facă performanţă. Vă ­res­pect, domnilor profesori ai Colegiului B. P. Hasdeu pentru că ştiu că nu este uşor să faceţi performanţă. Nu este uşor ca în fiecare zi să uitaţi problemele dumneavoastră, să intraţi în clasă la ore, având seninătatea să îi priviţi cu respect pe elevii pe care îi aveţi. Din păcate, de prea puţine ori vi se aduc mulţumiri. Acesta este un moment când trebuie să ne plecăm frunţile în faţa dascălilor care de 150 de ani au dat performanţă acestei şcoli şi oameni de nădejde societăţii. Pentru că performanţa acestui liceu nu se opreşte în graniţele şcolii, cei care au terminat aici au produs la rândul lor şcoli în jurul lor: academicieni, profesori universitari creatori de şcoală”, a spus Ecaterina Andronescu.


Lucian Romaşcanu: ,,Fiecare colţ din acest liceu îmi provoacă amintiri“

   „Am venit în acest liceu ca nişte copii, în cea mai turbulentă perioadă a vieţii, când puteam alege orice drum, mai prost sau mai bun. Profesorii pe care îi omagiez astăzi ne-au făcut să alegem drumul cel bun. Am învăţat în liceu şi ,de aceea, o demnitate de ministru dacă te găseşte pregătit, te poate face să laşi în urmă ceva bun. Fiecare colţ din acest liceu îmi provoacă amintiri. Vă rog să fiţi mândri de şcoala pe care o absolviţi! La mulţi ani, Hasdeu!”, a declarat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, absolvent al Colegiului Hasdeu.
 

Cezar Dumbravă: „Singurul meu loc de muncă timp de 42 de ani“
   „Această festivitate demonstrează că spiritul hasdeian este la mare înălţime. Mărturisesc că mă încearcă o emoţie deosebită. Mă număr printre cei care au avut ocazia să participe şi la centenarul liceului, în anul 1967, când eram un tânăr profesor venit prin repartiţie. Celebrarea a 140 de ani de Hasdeu a coincis pentru mine cu data la care m-am pensionat. Sunt emoţionat şi pentru că acest colegiul a constituit, în cv-ul meu, singurul loc de muncă în care mi-am desfăşurat activitatea timp de 42 de ani. Foştii elevi mi-au adresat cuvinte exagerat de frumoase şi asta, de asemenea, m-a emoţionat. Urez Colegiului B. P. Hasdeu să rămână mereu tânăr datorită performanţelor noilor generaţii”, a declarat fostul director al colegiului, Cezar Dumbravă.