Urnele au decis, poporul este suveran!, cam asta se spune după o rundă de alegeri, indiferent cât de aiuristic e rezultatul, cât de alarmant absenteismul, cât de anemică oferta electorală… Şi atunci, de unde atâta revărsare de ­vraj­bă, injurii, acuze în spaţiul public?, derapaje grave spre naţionalism de prost gust, şovinism, sexism, fake news etc. din ambele tabere rămase în cursă!

Trebuie să fac o mărtu­risire: aş fi preferat scorul înregistrat în Diaspora, acela aş fi vrut să fie rezultatul ieşit din urnele compatrioţilor din lăuntrul sau din afara graniţelor ţării! „Înstrăinaţii” îşi iau cu ei ţara aceea de ,,ape, culmi, cer, păduri, turme de oi, grămezi de frunze fumegânde, ciuturi şi troiţe, verdele  şi albastrul înălţimilor” (mulţumesc, R.R.). Treptat, din frustrarea lor, apare un alt chip al patriei, mai aproape de imaginea reală, aşa cum îl descrie printr-o întâmplare reală o conjudeţeană din Gura Teghii, stabilită de 13 ani grei prin Italia: ,,Undeva, la Torino, la coadă la votat, un copilaş agăţat de mâna maică-sii, plictisit, mormăind înciudat că trebuie să aştepte, şi replica femeii, cu năduf – <Asta e România, băiete, coada asta, să-ţi intre în cap, să nu mă mai plângi că vrei să mergi vreodată pe acolo!.. > (mulţumesc, M.P.C.).

Dar România #rezist, oare este ea mai aproape de adevăr? Aceea a spiritului civic, a societăţii treze, a celor care au luat gazele în plămâni şi bastoane pe spinare, care au manifestat, tăcuţi sau vocali, în ploaie, arşiţă, ger! Care au ieşit în stradă pentru Colectiv, pentru independenţa Justiţiei, pentru toate rănile pe care, cu un sadism vecin cu demenţa, Dragnea & Co. le sfredeleau pe trupul vlăguit al ţării! (mulţumesc, L.M.D.).  Pentru ei, rezultatul de la prezidenţiale este poate şi mai dezamăgitor decât pentru cei din diaspora, pentru că ei trebuie să trăiască, să supravieţuiască aici.

Ei, aceia care ies în stradă, sunt reprezentanţii elitei şi, majoritar, ai middle class-ului (clasa mijlocie), forţa motrice ai oricărei societăţi civilizate, dornici de o schimbare de pa­radigmă, de impunere a meritocraţiei, nerebdători să li se audă vocile înalte. Ori cum să supravieţuiască spiritual ei, oameni realizaţi profesional, sub spectrul unei “analfabete” care se închipuie în fruntea ţării… Ei sunt probabil cei mai dezamăgiţi, ei sunt cei care vedeau rezultatul diasporei, cu Iohannis câştigător din prima, şi cu Barna venind tare pe turnantă (sau cine ştie, poate chiar luând caimacul la potou!).

Şi au dreptatea lor, măcar pentru faptul că ieşind Iohannis din prima, am mai spus-o, economiseam nişte bani, şi aşa costul alegerilor a depăşit tot ce a ieşit din punga statului, adică a noastră, a cetăţenilor, în materie de asemenea evenimente. Iar Iohannis, spre deosebire de predecesorii săi la fotoliul Cotrocenilor, măcar a făcut ceva benefic ţării, atât cât i-a permis corsetul fişei postului, mai strâns decât crinolinele de pe vremuri prin manevrele dragniste. Dar, cum se ştie, democraţia costă, dictatura e mai ieftină, poate unii oftează după ea! …

Dar mai e o Românie, aia aparent tăcută, de care uită mai mereu politicienii, aceea foşgăită, colbuită, şuie/ amăruie, ţara omului cu grijă pentru pâinea pe care trebuie să o pună pe masa familiei! (mulţumesc din nou, R.R.)… România care, auzindu-l pe unul abia ajuns în fruntea bucatelor, când nici nu se i uscase cerneala pe firman, începe să clameze că aşteptă cu nerăbdare „să facă febră” de la semnat demisii şi demiteri. Aşa, otova, pe principiul – scoală-te tu, ca să-i aşez pe ai mei… Frăţioare, stai blând, meditează, analizează, vino şi explică, dă-le oamenilor ălora alternative, reconversii, compensări, nu o lua ca Băsescu la secerat de bugetari! Că de asta şi-au amintit oamenii, chiar dacă pe Orban îl luase gura pe dinainte şi, de fapt, ţintea altceva…

Şi mai este, uite că le-am pierdut şirul, România celor care ţin instinctual cu stânga, cu politicile de protecţie socială, cu rolul de „tătuc” al celor cocoţaţi vremelnic peste capetele lor. Poate chiar ideologic se simt de stânga, aici intelectualii au găsit mereu un miraj greu de definit. Deşi, asta cu ideologiile nu se aplică la noi, n-am văzut pe „nicări” o confruntare de idei, de programe. Lor degeaba le urli ­des­pre „ciuma roşie”, poţi să le dai şi cu ea în cap, interlocutorul are şi el suficiente argumente, unele de un bun simţ zdrobitor, că este necesar şi polul socialist, mai presus de „accidentul” numit Dăncilă…

Era o vorbă de duh – „în lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)”, mulţumesc R.P., uite că sunt!… Şi mi se pare complet fals ce se dezbate acum prin talk-showuri, cu votul după regiuni, apartenenţă socială, vârstă, sex, cifrele acelea sunt strict pentru staff-urile de campanie, politicienii ar trebui să se gândească la aceste „românii” ca la una singură. Şi, dacă nu reuşesc, să facă precum mine, care n-am înţeles nimic din campanie şi din rezultatul de la urne – să întrebe printre oameni, prin­tre prieteni, că pentru asta sunt buni prietenii!…

P.S. Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!

DISTRIBUIȚI
loading...