Într-adevăr, cred că va fi cumplit de greu pentru suita preşedintelui Iohannis să compună o motivare în care să explice de ce i-a refuzat lui Ilan Laufer postul de ministru. Şi spun acest lucru întrucât îmi este imposibil să îmi dau seama cum se traduce în limbaj diplomatic, oficial, termenul de “retardat”. Pentru că bie­tul Laufer acest diagnostic îl are; iar cine se mai îndoia de acest aspect, a avut ocazia să se lămurească cu ocazia ieşirii acestuia la rampă de marţi seara.

Este adevărat, un cetăţean de talia lui se încadrează perfect în peisajul guvernului Dăncilă. Însă, prin declaraţiile sale de după res­pingerea de către preşe­dinte a nominalizării sale, Laufer s-a lansat într-o suită de afirmaţii care arată că acesta face parte din categoria retardaţilor periculoşi, un ins căruia i-ar sta perfect alături de Codrin Ştefănescu, ultimul un individ tocmai bun, la partid, de aruncat lături în capul adversarilor politici, dar extrem de periculos pentru o funcţie de stat.

Un prim pas l-a făcut preşedintele, susţinând public că Ilan Laufer dă dovadă de ,,grave carenţe de educaţie, cultură, diplomaţie şi istorie”. Slăbuţ, dar acesta este limbajul diplomatic. Cum poţi ­ca­racteriza un om care minte cu neruşinare inclusiv când vorbeşte despe locul naşterii? Cum poţi caracteriza un individ care susţine că este un gest antisemit refuzul preşedintelui; cu alte cuvinte, dacă îl locul lui Laufer era Şerban Nicolae – care, între noi fie vorba, se pare că nu mai are mult până la o nominalizare pentru Justiţie, probabil la următoarea remaniere guvernamentală -, iar preşe­dintele, el însuşi minoritar, îl trata cu flit, acesta din urmă ar fi putut fi acuzat că prigoneşte ţiganii? Şi, nu în ultimul rând, cum poţi caracteriza un cetăţean care a mai condus odată un minister, iar singura lui realizare a fost tâmpenia numită ,,split TVA”, care a provocat furia întregului mediu de afaceri şi ne-a urcat în cap Comisia Europeană?

Cum spuneam, aştept cu interes cum se traduce în limbaj diplomatic şi oficial cuvântul ,,retardat”. Din acest impas este greu de ieşit.

DISTRIBUIȚI
loading...