*Ion Ambrinoc a fost admis la universitatea care ocupă locul IV în topul celor mai bune din lume

Este unul dintre cele mai bune produse ale învăţămîntului românesc şi implicit un leader al absolvenţilor buzoieni. Uşurinţa cu care dialoghează şi frazele meşteşugite pe care le construieşte te fac cu greu să crezi că ai de-a face cu un tânăr de la mate-info.

*Ion Ambrinoc a fost admis la universitatea care ocupă locul IV în topul celor mai bune din lume

Este unul dintre cele mai bune produse ale învăţămîntului românesc şi implicit un leader al absolvenţilor buzoieni. Uşurinţa cu care dialoghează şi frazele meşteşugite pe care le construieşte te fac cu greu să crezi că ai de-a face cu un tânăr de la mate-info. Ion Ambrinoc este buzoianul care din băncile Colegiului Naţional „B. P. Hasdeu” va ajunge în legendarul OXFORD, locul IV în topul celor mai bune universităţi din lume.

Originar din Rm. Sărat, „Faraonul”, aşa cum l-au poreclit colegii, visează să urmeze modelul marilor minţi luminate ale României, care s-au şcolit în străinătate pentru a se întoarce să ajute ţara. Cu toate că are toate motivele pentru a fi mândru, Ion Ambrinoc rămâne un tânăr fascinant de modest, care povesteşte că la Londra i-a lipsit lătratul câinilor de pe străzile Râmnicului. Înainte de marele pas către OXFORD, buzoianul a vorbit pentru cotidianul OPINIA despre amintirile din liceu, cântatul la chitară, drumul către marea universitate şi despre cum vede un elev eminent învăţământul românesc.

Reporter: E greu să ajungi la nivelul la care te afli tu acum?

Ion Ambrinoc: Depinde. Sunt foarte mulţi factori. Eu până acum m-am ocupat de olimpiadele de matematică şi, când am ajuns la interviuri la OXFORD, am aflat de la cei de acolo că mai toţi românii ajunşi la ei au participat la olimpiadele de matematică, de unde eu   m-am întors cu medalii.

Rep.: A fost grea admiterea în Anglia?

I.A.: Am dat un examen la mate. Am vorbit la Consiliul Britanic pentru a-l putea da în Bucureşti. A durat două ore jumate, dar nu am reuşit să rezolv tot. A fost mult mai greu decât Bacalaureatul, pentru că au fost subiecte pe care nu le puteai rezolva învăţând pe ultima sută de metri. Voi urma pe parcursul a patru ani un curs de mate şi ştiinţa calculatorului.

„M-am mirat când m-au chemat în Anglia la interviuri”

Rep.: Cum s-a legat povestea cu OXFORD-ul?

I.A.: Mai demult, tata, care este profesor în Rm. Sărat, avusese un elev care se dusese la un interviu la Colegiul Imperial din Londra; un fel de Politehnică a lor. M-am documentat şi mi-am zis că s-ar putea să îmi iasă şi mie. Tata mi-a adus subiectele din anii trecuţi de la OXFORD. Am văzut că pot să le fac şi am trecut Universitatea OXFORD ca opţiune. M-am mirat când am văzut că mă cheamă la interviuri.

Rep.: Şi ai dat interviurile în România, nu?

I.A.: Nu, le-am dat în Londra. Practic, interviurile s-au axat pe rezolvarea unor probleme combinate cu discuţii cu profesorii.

Rep.: Cum ţi s-a părut acolo?

I.A.: Eu am crescut în Rm. Sărat şi m-am obişnuit cu atmosfera mai…rurală de aici. Acolo mi s-a părut că e prea linişte noaptea. Nu auzi tu un câine lătrând?! Apoi oamenii sunt excesiv de politicoşi. Orice atingere involuntară pe stradă este urmată de şiruri interminabile de „pardonuri”. Vorbim despre o altă lume…

Rep.: Care este visul tău?

I.A.: Am auzit că la capătul pregătirii în matematică se poate găsi o carieră în domeniul bancar. Aşa am auzit. Ar fi unul dintre vise. Nu m-ar deranja nicio carieră în calculatoare sau în cercetare.

Rep.: Care este cea mai frumoasă amintire a ta din liceu?

I.A.: Îmi vine greu să aleg. M-am simţit foarte bine. Cred că cele mai frumoase clipe au fost legate de colectivul clasei. Deosebite erau şi participările la olimpiadele unde ne formasem un grup adevărat. De fiecare dată când termina cineva clasa a XII-a, era tristeţe mare.

„Tocitul nu are legătură cu marile realizări în viaţă”

Rep.: Te-ai confruntat cu adolescenţi care te numeau tocilar?

I.A.: Da. Presupun că e normal ca asta să fie prima imagine. Fenomenul de a toci nu are legătură cu marile realizări din viaţă. Eu tot ce am tocit în viaţă nu îmi mai amintesc.

Rep.: De unde porecla FARAONUL?

I.A.: Ha, ha. Mi se trage de la o melodie de pe net pe care o tot cântam eu în clasă. De ziua mea chiar am primit cadou de la colegi un faraon, pe care îl ţin acasă şi mă amuz, amintindu-mi de ei cu drag.

Rep.: Am văzut că ai câteva poze în care apari cu chitara. Cânţi la chitară?

I.A.: Am cântat din când în când cu diverşi colegi. Când stăteam în Buzău şi nu veneam la Rm. Sărat, chitara m-a ajutat foarte mult să îmi petrec timpul. Este un instrument greu, dar frumos… Va rămâne însă doar un hobby.

Rep.: Vrei să te mai întorci în România după absolvirea OXFORD-ului?

I.A.: Am plecat de la ideea că mă duc acolo, dar mă întorc în România. Am ceva modele în minte. Mă gândeam la Brătieni, care s-au dus în Franţa şi apoi au făcut treabă bună în România. Acum nu ştiu ce să zic… Nu îmi pot ghici viitorul.

Învăţământul românesc: „turma înaintează cu viteza celui mai încet”

Rep.: Cum i se pare unui elev eminent învăţământul românesc?

I.A.: Se predă foarte mult şi se cere foarte mult, dar se trece cu foarte puţin. Învăţământul românesc are vârfuri bune, dovadă stau tinerii care ajung la marile universităţi din lume, la MICROSOFT – unde româna a ajuns a doua limbă – dar turma se mişcă cu viteza celui mai încet, iar cel mai încet este chiar foarte încet. Doar vreo 5 la sută sunt rapizi, adică cei care fac performanţă.

Rep.: Există vreo întrebare la care ai vrea să răspunzi şi eu nu ţi-am adresat-o?

I.A.: Greu de spus… Aş vrea să transmit ceva generaţiilor vii­toare ale HASDEULUI. Acum, că mi-am terminat programul şi „m-am pensionat”, cum îmi place mie să spun, le zic că oricât de greu li s-ar părea, să încerce să îşi dozeze forţa de muncă şi să facă performanţă.

 

{loadposition zgalerie996}

 

DISTRIBUIȚI
loading...