Actualitate

Un cetățean german a confundat E85 cu autostrada de acasă

  • Peste 200 de abateri la regimul circulaţiei au fost sancţionate de poliţişti rutieri în perioada minivacanţei prilejuită de trecerea în noul an.  
    Poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie
    Judeţean Buzău au acţionat zilnic, in această perioadă, pentru combaterea indisciplinei în trafic.
    În total, au fost constatate şi sancţionate 260 de abateri, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 109.340 de lei.
    113 dintre şoferii sancţionaţi au fost depistaţi în timp ce îşi conduceau
    autovehiculele cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, 25 dintre conducătorii auto fiind nevoiţi să predea permisele pentru următoarele 90 de zile.
    Cea mai mare viteză – 183 km/h – a fost înregistrată pe DN 2 E85, în afara
    localităţii Racoviţeni, la volanul autoturismului fiind identificat un bărbat de 43 de ani din Germania.
    De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării alte 22 de
    permise de conducere, pentru depăşiri neregulamentare, pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau autovehiculelor, pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric şi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
    În urma celor aproximativ 500 de testări efectuate cu aparatul etilotest a fost indicat consumul de alcool în opt situaţii.
    În funcţie de valoarea indicată de etiloteste, în şase cazuri s-au întocmit
    dosare penale iar în alte două situaţii s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
    Cea mai mare valoare a fost indicată în cazul unui bărbat de 46 de ani din Poşta Câlnău, depistat în trafic, pe raza localităţii de domiciliu, având o concentraţie alcoolică de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker