Monden

 Tu știi ce beneficii au activitățile în aer liber asupra sănătății tale? Citește TOP 5 avantaje!

 Temperaturile plăcute din sezonul acesta sunt ideale pentru numeroase activități în aer liber. Exercițiile în natură sunt excelente deoarece te conectează cu mediul înconjurător,  te încarcă cu energie și îți mențin un tonus bun. Avantajele sunt multiple, iar specialiștii recomandă cel puțin 2 ore de activitate fizică moderată pe săptămână.

Dacă nu ai găsit încă motivația necesară, iată 5 avantaje ale activităților sportive în aer liber, care te vor face să ieși din casă.

  1. Te încarci cu vitamina D

Vitamina D, supranumită șivitamina soarelui” este minunată în fiecare sezon, iar acum când suntem înconjurați de culorile minunate ale toamnei, razele blânde ale soarelui sunt și ele binevenite. Vitamina D este cea care reduce frecvența stărilor depresive și îți oferă un tonus pozitiv.  Pe de altă parte, această vitamină te ajută și în cazul problemelor cu greutatea, deoarece diminuează pofta de mâncare.

  1. Avantajele aerului curat

Efortul fizic desfășurat în aer liber este extrem de benefic pentru sănătate. Comparativ cu sălile de sport, unde aerul este închis și ești mult mai expus virușilor din aer, sportul în aer liber este minunat. Pentru a evita totuși să te îmbolnăvești, încearcă să îți ții sistemul imunitar sub control și să îi oferi acestuia dozele de vitamine necesare. Atunci când vine vorba de remedii pentru imunitate scazuta, suplimentele naturale pot fi de mare ajutor.

  1. Nu trebuie să plătești nimic

Natura aparține tuturor, motiv pentru care fiecare om este binevenit să își petreacă timpul liber afară.  Avantajul activităților în aer liber este redat și de faptul că nu ai nevoie de un abonament sau o carte de membru. Te poți bucura oricând și oriunde de natură, mai ales în anotimpul acesta colorat.

  1. Antrenamente mai intense, rezultate mai bune

Antrenamentele în aer liber au avantajul de a te expune la suprafețe de teren variate, lucru care sporește intensitatea activității fizice. Suprafețele de teren accidentat sunt mai antrenante și îți solicită toți mușchii corpului.

  1. Îți menții mintea activă

Specialiștii au demonstrat că activitățile desfășurate în aer liber îți țin mintea activă și îți cresc capacitatea de concentrare. Când suntem în natură, organismul este mereu în alertă și observă tot ce este in jur. Prin urmare, exersând în aer liber, nu doar că îți lucrezi masa musculară, dar îți antrenezi mintea și rămâi conectat la tot ce se petrece în jurul tău.

Activitățile în aer liber sunt extraordinar de benefice pentru organism. Poți alege să practici un sport cu prietenii, să ieși la alergat sau cu bicicleta sau de ce nu, să folosești aparatele pentru sport din parcuri. Opțiunile sunt variate, iar alegerea îți aparține. Important este că orice tip de activitate desfășurată în natură este excelentă atât pentru corp, cât și pentru minte. Totodată, nu trebuie să uiți că prin mișcare vei reduce stresul acumulat la locul de muncă, ori din problemele personale, așa că vei reuși să îmbini plăcutul cu utilul fără să faci o investiție financiară. Tu te-ai decis ce sport vei face astăzi?

Sursă foto: Unsplash.com

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker