Locuitorii celor trei sate aparţinând localităţii buzoiene Chiliile sunt în continuare izolați rutier, accesul efectuându-se cu dificultăţi pietonal și cu căruțe pe căi ocolitoare.

DC 94 care leagă localitatea de reşedinţă cu satele Trestioara, Creveleşti şi Budeşti, a fost distrus în totalitate. Sâmbătă și duminică s-a lucrat aproape în continuu, reușindu-se refacerea drumului doar pe o porțiune de 900 de metri. În continuare se lucrează cu mai multe utilaje pentru ca DC 94 să fie redat circulației măcar pentru a asigura accesul salvărilor şi maşinilor de pompieri pentru cazurile de maximă urgenţă.

Deocamdată nici alimentarea cu apă nu a fost reluată deși duminică seară s-a reușit decolmatarea barajului Izvorul Mocearu după ce s-a muncit 24 de ore, fiind un efort comun al jandarmilor, militari, pompieri și localnici. Au fost evacuați peste 500 m3 însă nu se poate relua alimentarea cu apă până când bazinul nu va fi curățat în întregime pentru a nu fi afectată stația de tratare.

Vineri seara, în urma unei viituri pe râul Sărăţel, trei sate ale comunei Chiliile – Trestiora, Creveleşti şi Budeşti – şi unul aparţinând comunei Căneşti – Şuchea, au rămas izolate, drumarii reuşind restabilirea circulaţiei doar cu ultimul dintre ele după refacerea podului de tuburi.

DISTRIBUIȚI
loading...