Actualitate

Trei incendii de vegetație amenință gospodăriile unor buzoieni

Update:

Incendiul de la Cândești a fost lichidat, iar la cel de la Plopeasa de Sus au dat și localnicii o mână de ajutor pentru stingerea lui.

Pompierii buzoieni acționează la această oră pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată  pe raza localităților Cândești, Maxenu și Plopeasa de Sus. Incendiile se manifestă în apropierea unor gospodării. Pentru stingerea incendiilor, ISU Buzău a trimis câte un echipaj cu autospecială de stingere cu apă și spumă.

Reamintim că și duminică pompierii buzoieni au acționat pentru stingerea unor incendii de vegetație ce se manifestau simultan pe raza a două localități buzoiene. Cauza acestor incendii a fost foc deschis în spații deschise, spune purtătorul de cuvânt al ISU Buzău. În ceea ce privește incendiul de la Robeasca,care a avut loc duminică dimineață, oamenii legii au stabilit că a fost o acțiune intenționată, un cetățean din localitate dând foc la gunoi de la care, apoi focul s-a extins. Din fericire, pompierii au acționat la timp și nu au existat pagube în culturile oamenilor aflate în apropierea suprafețelor unde se manifestau incendiile.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker