• Din „Colecția de manuscrise – depunere C. Dumitrescu”

Dintre toate obiceiurile, cele mai frumoase sunt grupate în jurul nașterii Domnului Iisus Hristos, cel mai important eveniment al erei creștine.

Moș Ajunul anticipează venirea Crăciunului, des­chizând calea șirului întreg de tradiții și datini. În ajunul Crăciunului se umblă cu „Bună dimineața” de către copii grupați în cete. Fiecare ceată este compusă din trei până la șase băieți. Copiii satelor, zgribuliți de frig, înarmați cu câte o traistă după gât în care își pun rodul colindării și cântării lor și cu un bețișor în mână, pentru a se apăra de câini, înotând în troiene, merg voioși, de la casă la casă, urând la fe­reastră: “Am venit și noi odată,/ La un an cu sănătate/Dumnezeu să ne ajute/La covrigi și la nuci multe/Ne dați, ne dați/Ori nu ne dați”, după care așteaptă darul unei mâini gospodărești întinsă din căldura casei, cu covrigi, cu colaci, cu nuci sau mere, pe care micii copilași le apucă cu mânuțele lor înghețate, dar care au pe fața lor o rază de bucurie. Imediat ce ei și-au luat darul, dispar în întunericul nopții spre a ura și la altă casă. Niciodată nu e mai frumoasă copilăria ca în aceste momente și nicio altă sărbătoare din ciclul acesta al sărbătorilor de Crăciun nu face pe copil să trăiască mai viu și mai plenar realitatea obiceiului ca “Moș Ajunul”.

Bucuria e nu numai în sufletul celor de afară, ci și a celor din casă. Bătrânii povestesc și ei din copilăria lor, în timp ce gospodina rânduiește frumos pe masă „turtele”, care se mai numesc în unele părți ale țării și „polnicele Domnului” sau „scutecele Domnului”. Aceste turte se zice că reprezintă scutecele cu care a fost înfășat Mântuitorul în staulul de vite. Unele dintre aceste femei duc aceste turte la biserică, dar majoritatea le împărțesc de acasă. Când se împart, mai ales la vecini, e o tradiție, ca să se treacă gardul, că așa procedând sunt primite de Dumnezeu, că, dacă nu se trec peste gard, nu se consider ca o pomană, ci ca un împrumut.

Tot în Ajun se pregătește și mâncarea pentru Crăciun, mâncare pregătită din carne de porc. Majoritatea oamenilor, pe masa din prima zi de Crăciun, deși au carne de porc suficientă, pun și pește. Peștele îl mănâncă ca să fie iuți, zburdalnici ca el.

Există credința ca mâncarea de căpetenie în Ajunul Crăciunului să fie grâul. Când se așează la masă, mai întâi gustă din grâu, apoi aruncă cu lingura grâu în sus, să se lipească de grindă, ca să prindă raiul, zic ei.

Aproape de amiază, după ce slujba în biserică s-a terminat, preotul umblă din casă în casă, purtând pe brațe icoana cu Nașterea Domnului pentru a fi sărutată de toți și a le da binecuvântarea, cântând „Naș­terea ta Hristoase”.

Mai sunt și alte obiceiuri și superstiții dintre care ­ami­ntim:

  • Să se stea la masă cu picioarele pe topor, ca peste an să fie tari ca fierul;
  • Ca să vină pețitori la fată, se obișnuiește ca, din ajunul Crăciunului până la Bobotează, atunci când se mătură casa, să se măture de la prag spre fundul casei ca să-i aducă pe pețitori;
  • Copilului născut în această noapte îi este dat să nu cunoască necazurile în viață, ci să ducă un trai îmbelșugat și fericit;
  • Nu e bine să se certe cineva în ziua de ajun, căci atunci doar de ceartă va avea parte întreg anul ce vine.

Cătălina BULFAN,
inspector superior la Serviciul Județean Buzău al Arhivelor Naționale

DISTRIBUIȚI
loading...