Porţinea din strada Unirii cuprinsă între intersecţia cu bulevardele Alexandu Averescu şi 1 Decembrie 1918 şi ieşirea din oraş va deveni un model pentru străzile principale din municipiu, a spus primarul Constantin Toma în raportul săptămânal către buzoieni pe care îl postează pe pagina sa oficială de Facebook. Toma, care a înregistrat raportul în zona din preajma Cimitirului Eroilor, spune că lucrările din zona respectivă reprezintă startul asfaltărilor pe care le va executa societatea Urbis, de la care se aşteaptă să acopere, în acest an, aproximativ 50 de străzi.

,,Pe Intrarea Aviaţiei şi pe strada Aerodromului de pe lângă Cimitirul Eroilor s-a turnat deja primul strat de asfalt; vom începe asfaltarea pe Unirii Sud, iar pe cele 43 de străzi (care nu au fost asfaltate vreodată, n.r.) se lucrează la amenajările de şantier. Practic, cu aceste două străduţe de lângă Cimitirul Eroilor a început şi Urbis campania de asfaltări pentru 2018. Sper ca, în acest an, Urbis să realizeze circa 50 de străzi. Aşa cum se poate vedea pe Unirii Sud, aşa va trebui să arate oraşul nostru în următorii ani; practic, această stradă, care se va numi Calea Eroilor, va fi un model de referinţă cel puţin pentru străzile principale din oraşul nostru: trotuar cu dale, cabluri care nu mai atârnă pe stâlpi, ci sunt îngropate în trotuar, spaţii verzi îngrijite, o mulţime de flori, gazon, şi oameni care sunt fericiţi că beneficiază de un asemenea standard. De asemenea, se lucrează la prima pistă de biciclete, primul kilometru de pistă de biciclete din oraşul nostru. Trebuie să dăm pietonului şi biciclistului mult mai mult spaţiu, mult mai multe spaţii îngrijite decât avem până acum; între şofer şi pieton am ales pietonul, pentru că  este mult mai sănătos, atât pentru prezent, cât şi pentru viitorul acestui oraş. De asemenea, vom începe reînflorirea oraşului tot din Unirii Sud, pentru că pe 16 şi 17 mai vom avea aici evenimente majore, unul dintre cele mai importante evenimente din ţară legate de sărbătorirea Centenarului”, a spus primarul Constantin Toma în raportul săptămânal către buzoieni pe care îl postează pe pagina sa oficială de Facebook.

2 COMENTARII

  1. Dar cu gaura din Unirii N cum ramane?
    De ce trebuia sa umblati acolo, dupa ce atatia ani s-au purtat prin tribunale sa inchida pasajul????

Comments are closed.