Politic

Toma, despre alocările bugetare: „Dacă Guvernul vrea să ne ia din bani, să ne ia și din atribuții”

Primarul social-demo­crat al municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că administrațiile publice locale nu se mai pot descurca cu banii ce le sunt distribuiți de la București și susține că modul de alocare a sumelor de la centru nu este doar incorect, ci și ține pe loc unitățile administrativ-teritoriale. „Dacă Guvernul vrea să ne ia din bani, să ne ia și din atribuții”, spune Toma, citat de News.ro.

Acesta a participat la întâlnirea de marți cu conslierul premierului, Darius Vâlcov, și cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, pe parcursul căreia cei doi au încercat să întoarcă primarii „unul împotriva celuilalt”: „A fost o întâlnire lungă, în care domnul Vâlcov și domnul Teodorovici au încercat,  sper că nu au reușit, să ne pună pe unii împotriva altora: primarii de municipii împotriva primarilor de orașe, primarilor de comune și președinilor de consilii județene. Am fost circa 30 de primari de mari orașe, pozitia primarilor a fost foarte clară și am votat în unanimitate în sensul să nu mai împărțim sărăcia: banii care se strâng la București sunt bani care se strâng din unitățile teritoriale și trebuie să ni se dea mai mult. În Uniunea Europeană se dă între 30 și la 60 la sută din bugetele naționale pentru funcțio­nare și pentru investiții în localități. Trebuie să înțeleagă că dacă se dezvoltă localitățile se dezvoltă și țara”, a declarat primarul Buzăului.

Constantin Toma a mai adăugat că nu este corect ca banii să se strângă la București, iar de aici să fie împărțiți localităților: „Acest model de dezvoltare a Romaniei – totul se strânge la Bucuresti și se face distribuire de acolo – nu e corect, nu putem mări competitivitatea și atractivitatea orașelor așteptând de la București. Aseară (marți seară, n.r.), practic, primarii de municipii, am dat un termen ca până azi (miercuri, n.r.) la ora 12,00 să primim un răspuns foarte clar pentru că, în ultimii doi ani, ni s-au tăiat din bani și nu e un lucru corect. Trebuie să investim ca oamenii să nu mai plece în străinătate, să atragem noi investitori”, a mai spus Toma.

El a precizat că, la întâlnirea de marți seară, toți primarii, indiferent de partidul din care fac parte, au avut aceeași poziție: „Suntem cu toții foarte porniți și e remarcabil că am avut o singură voce, chiar dacă eram din PSD, PNL sau UDMR. A fost aceeași voce: Guvernul să ne dea banii pe care îi merităm.  Lucrurile au încercat să fie duse într-o singură direcție: impozitul pe venitul global să se ducă integral la admi­nistrațiile locale, respectiv primării și consilii judetene, dar acest lucru reprezintă foarte puțin, cam 10 la sută din bugetul național. Așteptările noastre sunt mai mari. Suntem nemultumiți că nu putem face față. Peste 70 la sută din serviciile publice din țară sunt plătite de admini­strațiile publice locale și nu e  în regulă. Dacă Guvernul vrea să ne ia din bani să ne ia și din atribuții, să plătească ei mai multe dări pe care le avem de dat ca primării”, a mai spus primarul Buzăului.

Dragnea, promisiuni precum Ceaușescu
Comunitățile locale vor avea în 2019 cel mai mare buget din istoria României: circa 77 miliarde de lei, adică aproape jumătate din valoarea bugetului de stat, a anunțat într-o postare pe Facebook liderul PSD Liviu Dragnea, în contextul nemulțumirilor exprimate în ultimele zile de primarii de municipii, inclusiv cei din PSD, care reclamă că primesc fonduri insu­fuciente și faptul că nu au fost consultați în legătură cu proiectul de buget pe 2019.
„<WIN-WIN SITUATION> PENTRU AUTORITĂȚILE LOCALE: mai mult pentru cei săraci, fără pierderi la cei bogați. Comunitățile locale vor avea în 2019 cel mai mare buget din istoria României: circa 77 miliarde de lei, adică aproape jumătate din valoarea bugetului de stat (164,5 mld.). Aleșii locali vor păstra toate sumele încasate din impozitul pe venit și vor primi 11 ­mi­liarde de la Guvern, din cotele de TVA”, a anunțat Dragnea în timp ce primarii de municipii așteptau să fie primiți de premierul Dăncilă la Palatul Victoria înaintea ședinței de guvern.
El spune că niciun județ nu va avea mai puțin de 400 lei/locuitor, față de doar 250 anterior, și nicio primărie nu va avea mai puțin de 1.200 lei/locuitor față de doar 750 lei înainte: “Primăriile vor opri direct 60% din încasări, așa cum au cerut, iar restul de 40% vor merge la județ, din care 20% se vor întoarce la aceleași primării pentru echilibrare. Și bucureștenii vor avea mai mult decât înainte. Va avea loc o descentralizare a finanțelor, aleșii locali vor prelua o serie de cheltuieli din sarcina Guvernului, dar tot vor rămâne cu 9 miliarde mai mult decât aveau înainte. De acum, ei vor avea pâinea și cuțitul, dar asta îi obligă să fie mai responsabili față de cetățeni: mai multă chibzuință la cheltuielile curente și mai mulți bani pentru investițiile așteptate de comunitate”, precizează liderul PSD.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker