În noaptea de 6 spre 7 martie, poliţişti de investigații criminale, proximitate şi de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău, au depistat în flagrant delict doi tineri din Lipia, în  timp ce furau acumulatorul unei mașini și un aparat radio cu CD. 

Din cercetări a reieşit faptul că indivizii, în vârstă de 18 şi 20 de ani, s-ar fi deplasat cu o mașină, în Buzău, iar prin forţarea sistemelor de asigurare ar fi sustras bunurile respective dintr-un autoturism parcat pe raza municipiului Buzău.

Hoții nu erau însă la prima ispravă. În urma probatoriului administrat de poliţişti, a reieşit faptul că aceştia ar mai fi sustras bunuri (acumulatori, aparate radio) şi din alte 4 autovehicule, parcate pe raza municipiului Buzău, în perioada 28 februarie – 7 martie 2018.

Prejudiciul cauzat depăşeşte 1.600 de lei, fiind recuperat de poliţişti integral şi predat persoanelor vătămate.

Poliţiştii au dispus reţinerea bănuiţilor pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea luării măsurilor legale.

S-a întocmit dosar penal, în care poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

DISTRIBUIȚI