Țară pe picior de război! Guvern în exil!

În suflarea rece, aspră, neiertătoare a tragediei copilei Alexandra, a trecut aproape neobservată o cifră de un rea­lism cinic: 10 milioane de români trăiesc peste hotarele țării! O țară pentru unii mumă, clientela politică îndeosebi, pentru cei mai mulți ciumă! Cifre oficiale – 10 milioane, mai mult decât populația Elveției, și ce prosperitate e pe acele plaiuri de la poale de Alpi, fără ieșire la mare și bogățiile pământului nostru… Despre situația reală a României s-ar putea spune, în limbajul codat al telegramelor diplomatice, fără exagerare – ,,Țară pe picior de război, guvern în exil!”

Aici am ajuns, asta se întâmplă de fapt de ceva vreme, statul se războiește cu propriii cetățeni, care nu au altă alternativă decentă, fără a renunța la standarde de conștiință, confort, valori, decât să plece în bejenie prin străinătățuri. Motive sunt destule, iată-le redate chiar prin glasul ministrului Româ­nilor de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero: ,,Motivele cele mai des invocate când vine vorba de România sunt neajunsurile materiale cotidiene, ­ve­niturile mici, lipsa unui loc de muncă decent, stabilitatea, ca­litatea slabă a clasei politice de-a lungul timpului, corupția”.

De ce fug românii din țară?, mai exact, dincolo de vorbele oficiale de rumeguș, care spun ele ceva dar acoperă atâtea drame neștiute, nespuse. Iată un singur exemplu, din multele pe care le știu/ le știm cu toții – o tânără buzoiancă, fostă gimnastă de performanță, măritată tot cu un sportiv, cu banii de nuntă au plecat în Siria, într-o zonă rezidențială, occidentalizată, au ­des­chis un club de fitness și masaj, o afacere de succes. Ea era însărcinată, a izbucnit Războiul Civil (adus de ,,primăvara irakiană” și terorism), s-a ales praful de tot, au fugit cu hainele de pe ei, au ajuns cu peripeții undeva prin Islanda, au luat-o de la zero, le-a fost greu, aflu că acum le merge bine. Nicio clipă n-au fost tentați, chiar în momente de disperare, să revină la sânul țării mamă, nicio secundă, și asta nu mai necesită comentarii. Și ca ei sunt mii de istorii dramatice sau de succes, mai mereu împletite, cozonacul ­emi­grației are destule stafide amare în coacerea lui…

Nu se mai poate neglija vocea diasporei, au înțeles-o și stăpânii vremelnici, care se credeau noii satrapi. Bine, ce să înțeleagă unul ca deputatul Mitralieră, care declara ritos/râtos – să plece din țară ăia care au primit salarii mari și tot nu au votat cu PSD-ul la europarlamentare! De parcă salarii ar primi cetățeanul de la baronii roșii, care au atâta avere surdă de o trec pe numele neamurilor, n-ar fi de mirare să concureze PIB-ul autohton?

Numai dacă o citează pe madam ministru Intotero, pot solicita lejer românii statut de refugiați politic pe unde îi poartă pașii, în căutare de siguranță și un trai mai bun, nu ca madam Udrea, care fugea de dosare ca dracul de tămâie. Corupție și sărăcie, acestea sunt cauzele principale ale unui exod în masă, astfel s-a format, dar peste graniță, acel „stat paralel” despre care delira Dragnea, 10 ­mi­lioane de români peste hotare chiar fac de un stat, paralel, perpendicular, oblic, nu contează… Ar fi, cu absurdul de rigoare, tot dreptul diasporei să formeze un guvern în exil, să organizeze alegeri libere și să oficializeze un parlament propriu! Desigur, un Parlament selectat pe criterii de meritocrație, proporțional cu numărul de cetățeni, nu struțo-cămila noastră din Casa Poporului, cu sute de cocoașe, pe care un referendum promitea să le reducă la maxim 300!

Fiindcă de la actuala majoritate parlamentară, sfidă­toare, sigură pe butoanele ­pu­terii, au emanat legi care, în loc să asigure siguranța cetățea­nu­lui, au otrăvit și pârjolit – ca-n vremi de năvăliri barbare – temeiurile autorității și legii. Nu sunt în măsură să mă pronunț, dar Codul penal și cel de Procedură penală erau elaborate altădată de somități ca Vintilă Dongoroz, nu de nulități cu fa­cultatea prefăcută pe la Caracal sau aiurea, la fără frecvență și la mare distanță de buchea izvoarelor juridice.

Garant al Constituției, președintele Iohannis a acceptat destulă vreme rolul de figurant, de câine de circ care salută cu lăbuța la paradă, primește aplauze și bomboana aferentă, pensia specială și protocolul. Abia când au început să-i cadă pernele de sub fund, a dat-o și el pe mârâială, cât să-i mai iasă de un mandat, fără nimic decisiv, exemplar, cu grevă președințială și demisia pe masă. Joc de glezne, i-a mers șmecheria cu referendumul util electoral, acum vrea să-l copieze și Dăncilă, cu alți bani aruncați pentru  a capta votanții confuzi. Și tot coana Veorica țipă să nu se politizeze subiectul, deși societatea civilă are tot dreptul să iasă în stradă, puterea ar trebui să tacă și să repare legile mutilate tot de ei… Vorba comisarului Berbeceanu – Marș, mă!

P.S.: Nu intru în argumente legale, dar cred ferm că toți cei implicați în tragedia Alexandei, direct sau moral, ar trebui dați în judecată, mers cu ei de gât la CEDO, puși să plătească individual, nu din banii statului, adică din buzunarul nostru. DE NEIERTAT! Tot acest haos juridic, menit să-l salveze pe Dragnea și pe acoliții săi, i-a lăsat pe polițiști cu mâinile legate, temători, pe procurori i-a făcut apatici, dezinteresați, pe judecători impasibili. Cât despre dotările tehnice moderne, știm în ce buzunare s-au scurs banii… Iată cui a cerut disperată ajutor o copilă fără noroc! Câtă neputință, câtă durere, adaug și lacrimile mele…