Vremea frumoasă i-a scos din casă pe buzoieni, care s-au expus astfel unui mare pericol. Lipsa zilelor geroase din iarnă a determinat proliferarea căpușelor, implicit o incidență mult mai crescută, în acest sezon, a mușcăturilor de acestora.

Astfel că, dacă mergeți la iarbă verde, este recomandat să alegeți cu atenție locul de popas, în special dacă, în zona în care doriți să vă instalați cortul ori să stați o zi la plajă, se observă urme ale tranzitării zonei de către oi, capre etc. , fecale, smocuri de păr agățate între crengile arbuștilor etc. De asemenea, stați cât mai departe de câinii maidanezi. Aceste animale sunt de regulă purtători ai acestor paraziți.

Căpușa își introduce capul adânc în pielea vicitimei căutând să ajungă la un vas de sânge capilar (subțire). Fălcile foarte puternice se încleștează, motiv pentru care este extrem de greu de extras din locul mușcăturii. Fiind un parazit care se hrănește cu sângele victimei, cel mai des atacă zone în care pielea expusă este mai subțire și puternic vascula­rizată: zona axilară, zona inghinală, zona urechilor, a gâtului dar pot fi regăsite și pe mâini, picioare, torace sau chiar pe spate.

E bine ca, fie la plecarea de la locul de popas, fie după ce ajungeți acasă sau la locul de cazare, să vă inspectați cu atenție suprafața corpului, în mod special în cazul copiilor, mai ales dacă aveți certitudinea sau bănuiala că în zonă există căpușe.

Dacă ați contractat parazitul, acesta trebuie îndepărtat cât mai repede cu putință. De preferință această procedură ar trebui efectuată de o persoană care știe să cum să procedeze corect, medic sau persoană cu instruire în acordarea primului ajutor medical.

Metodele tradiționale („băbești”), aplicate în trecut (arderea cu flacăra brichetei, jar de lemn sau țigară, aplicarea unui strop de ulei, benzină sau petrol) nu sunt recomandate întrucât chiar dacă determină moartea insectei, din momentul în care se aplică acest „tratament” până în momentul în care insecta moare, aceasta are timp suficient să regurgiteze conținutul tubului digestiv sub piele.

Prin acest mod, agenții patogeni din sistemul digestiv al căpușei ajung foarte ușor în fluxul sanguin al celui mușcat, putând determina contractarea unor boli cu urmări foarte grave și periculoase cum sunt boala Lyme, meningoencefalita, tularemia, babesioza, Febra de Colorado și chiar paralizii. Majoritatea afecțiunilor pe care căpușele le pot determina au ca principale semne și simptome manifestări asemănătoare gripei: febră, cefalee, greață, vomă, mialgii. Simptomele pot debuta încă din prima zi de la mușcătură până la 3 săptămâni. Uneori, simptomele sunt însoțite de apariția unor pete roșiatice la locul leziunii. Pericolul rămâne la fel de mare și în situația în care insecta este decapită și capul acesteia rămîne fixat sub piele.

Cum e bine

Una dintre cele mai recomandate proceduri de îndepărtare a insectei constă în prinderea atentă a corpului cu o pensetă subțire, din genul celor utilizate de cosmeticieni și tracționarea ușoară și atentă pentru a evita decapitarea și menținerea tracționării până când insecta își descleștează voluntar fălcile. Locul mușcăturii trebuie dezinfectat cu betadină.

La Buzău, de la începutul sezonului, nu mai puțin de 170 de persoane au cerut ajutorul medicilor după ce au fost înțepați de căpușe, potrivit datelor furnizate de reprezentanții DSP Buzău. Ieșirea la iarbă verde a fost, însă, nefastă pentru unii, cinci persoane fiind suspecte de boala Lyme. Investigațiile medicale au infirmat, ipoteza în patru cazuri, iar o analiză este încă în lucru. A existat, însă, și o suspiciune de febră butonoasă. Alte trei cazuri sunt încă investigate, existând suspiciune de febră butonoasă.

Specialiștii recomandă pacienților să se prezinte de urgență la medic în cazul în care dezvoltă semne de apariție a șocului (mai ales în cazul copiilor), tulburări de respirație (moderate sau severe) sau dacă au avut un alt episod de reacție alergică severă (anafilaxie) care a apărut într-o situație similară (înțepătură sau mușcătură de insecte). De asemenea, dacă apare o tumefacție (n.r. – umflătură) importantă a limbii, alături de edem laringian ori se instalează convulsii necontrolate. Persoanele mușcate de căpușe mai trebuie să știe că dacă nu se pot prezenta imediat la medic, să încerce să îndepărteze insecta utilizând o pensetă cu vârfuri foarte fine, dar atenție, niciodată cu mână descoperită!

DISTRIBUIȚI
loading...