foto: buzoienii.ro

• SCM Gloria – RC Bârlad 41-10 (19-3)

Echipa de rugby a SCM Gloria este a doua, după cea de handbal feminin, care a promovat în acest sezon în primul eşalon. Spre deosebire de ­ha­ndbaliste însă, pentru care promovarea în Liga Naţională devenise o certitudine cu multe etape înainte de final, rugbiştii au sărbătorit promovarea în SuperLigă abia sâmbătă, după semifinala play-offului Diviziei Naţionale de Seniori.

Pe stadionul din Parcul Tineretului, jucătorii lui Costică Merşoiu au primit vizita lui RC Bârlad, o formaţie pe care o învinseseră categoric (74-12), cu două săptămâni în urmă, tot la Buzău, în penultima etapă a sezonului regulat. Situaţia n-a diferit cu mult nici de data aceasta, când miza partidei era calificarea în finala campionatului şi, implicit, promovarea în SuperLigă. Faţă de ultima apariţie în Parcul Tineretului, bârlădenii, au reuşit să-şi ridice nivelul, dar, chiar şi aşa, echipa buzoiană nu le-a lăsat nicio şansă, impunându-se, din nou, categoric, scor 41-10. SCM Gloria s-a calificat în finala D.N.S. pe care o va disputa sâmbăta viitoare, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, împotriva Tomitanilor Constanţa, învingătoare, în cealaltă semifinală, 24-17, în faţa lui CS Năvodari.