Educație

Știai că scrisul te ajută să comunici mai bine?

Scrisul este un mod de a transmite ceea ce simți, ce gândești. Poate că ți s-a întâmplat să ai o idee foarte bună în minte, dar să o exprimi prost în cuvinte și în acest mod să nu convingi pe nimeni că idee ta este bună. Iar atunci când pui toate gândurile și planurile pe hârtie, parcă nu te mai oprești și tot cei care citesc ceea ce ai scris, sunt surprinși de modul în care gândești. Nu încerca să fii comod în alegerea cuvintelor, important este să descrii ceea ce experimentezi în fiecare zi.

Îți place să scrii? Noi îți vom prezenta câteva idei care te vor ajuta să iti dezvolți  inteligența emoțională.

  • Te menține în formă

Scrisul este exact ca un sport mental și îți menține mintea ageră, sănătoasă, antrenată și poate preveni chiar o serie de afecțiuni cerebrale. Scrie cât poți de mult. Poți să ții în jurnal personal, în care să notezi gânduri, planuri și amintiri. Psihologii spun că acest lucru vine cu o mulțime de beneficii, iar o parte din ele le poți află chiar aici.

  • Scrisul pe calculator este la fel de antrenant

Scrisul de mână nu mai este la modă, iar cel pe calculator este din ce în ce mai practicat. Dacă îți dorești să împărtășești cu cei dragi tot ceea ce ai în minte, atunci ai nevoie de o imprimantă cât mai bună și de calitate. Pentru ca ideile tale să fie citite de întreaga lumea, intră aici pentru a găsi cât mai multe variante. Poate ai întâmpinat sau este posibil să întâmpini diferite situații care au legătură cu cartușele de imprimantă. Poți arunca un ochi aici, pentru a fi pus în temă și cu soluțiile posibile.

Ce este esențial de reținut este faptul că toner-ul are un rol foarte important în ceea ce privește obținerea unei performanțe optime. Iar printurile vor rezista foarte mult, fără să-și piardă culoarea.

  • Scrisul contribuie la dezvoltarea ta personală   

Dacă te implici mult și dai tot ce este mai bun din tine în ceea ce privește punerea pe hârtie a cuvintelor, ai șanse foarte mari să te dezvolți din punct de vedere personal. Scrisul te ajută să fii mult mai bun în tot ceea ce faci, indiferent de domeniul în care activezi. Vei putea să-ți atingi obiectivele mult mai ușor, vei prinde curaj în a exprima tot ce gândești. Nu vei mai avea rețineri în momentul în care vei adăuga cuvânt cu cuvânt în carnețelul tău. Scrie cât mai mult pentru tine și pentru a obține o versiune mai bună de a ta!

   În concluzie, scrisul ar trebui să facă parte din rutina ta zilnică. Acesta poate aduce o mulțime de beneficii propriei tale persoane, să evoluezi, să ai curaj să spui ce gândești. Ideile de mai sus îți oferă posibilitatea de a te dezvolta și de a progresa. Spune-le tuturor ce vrei să exprimi!

Sursa foto: Shutterstock.com

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker