Sport

Sprijin total pentru promovarea Gloriei 

• Antrenorul George Timiș, despre cine are merite în performanța echipei din Crâng 

Promovarea Gloriei în Liga a 2-a de fotbal este, fără doar și poate, una dintre cele mai importante performanțe reușite de noul club al municipalității de la înființare. De la Liga a 5-a (pe când se numea FC Buzău), la Liga a 4-a, apoi la Liga a 3-a și, din toamnă, în cel de-al doilea eșalon, au fost etape succesive pe care formația din Crâng le-a trecut cu bine, iar acum Buzăul are din nou o echipă de fotbal în prim-planul fotbalului românesc.

Toate acestea, crede antrenorul George Timiș, într-o declarație găzduită de site-ul oficial al clubului, n-ar fi fost posibile fără sprijinul Consiliului Local și al primarului Constantin Toma, al suporterilor, al mass-media, pe lângă munca propriu-zisă a jucătorilor, a staffului tehnic și al celui administrativ.

„Țin să le mulțumesc băieților pentru că, într-a­devăr, au fost fantastici pe toată perioada campionatului, au înțeles exact ce le-am cerut noi și dovadă că am părut cea mai organizată echipă în toate privințele. Am făcut un grup frumos, dovadă că toți se ajută unul pe altul, ne bucurăm mult și din punctul acesta de vedere. Trebuie să mulțu­mim și spectatorilor, care au venit exact la meciurile grele, au venit cu Oțelul, dacă nu veneau nu știu dacă am fi câștigat atât de ușor, toată această susținere ne-a ajutat enorm. Ne bucurăm că i-am făcut mai mândri. N-am cum să nu aduc aminte și de toată susținerea Consiliului Local și a primarului Constantin Toma, care a înțeles de la început ce înseamnă sportul, mă refer la tot la clubul. La noi, la fotbal, a fost o prezență mai discretă, dar dânsul a fost decisiv în ceea ce a însemnat bunul mers al echipei. Sunt la ora la care trebuie să mulțumesc multora, pentru că nu am făcut numai noi, fără sprijin nu se putea. Și sprijinul vostru, pentru că ne-a plăcut când ne-ați mai certat, ne-a mai trezit, și când ne-ați lăudat”, este de părere antrenorul Gloriei.

De unde diferența mare de puncte

George Timiș a recunoscut că nu s-a așteptat ca Gloria să obțină promovarea cu un avans atât de mare de puncte, 19, existent acum, cu două etape înainte de finalul campionatului. Secretul? Atenția și serio­zitatea cu care fotbaliștii au tratat fiecare meci.

„E surprinzătoare și pentru noi această ­dife­rență, dar probabil că șocul a fost mare, am reușit să ducem cinci meciuri la rând victorioase. Acum, că am luptat pentru meci ca să-l câștigăm, eu zic că e un semn de normalitate, poate unora li se pare ceva deosebit, dar eu am considerat că trebuie să-i motivez și să-i mobilizez la fiecare joc pentru că-i un nume de respectat. A fost presiune mare, pentru că știam ce responsabilitate avem, dar cu toți băieții, cu tot staff-ul, ne-am unit și am reușit să facem pe toată lumea bucuroasă și mândră”, a mai spus George Timiș.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker