26 de ani
de presa libera
Joi, Ianuarie 19, 2017 23:24 PM

de Cristian Ionescu
Încă o bilă neagră pentru buzoianul Gabriel Bodescu din partea presei centrale.
 |
13 Oct 2016
2826
de Bogdan NICHITOAIA
Buzoianul Alin Manea a fost convocat la echipa naţională a României U21, pentru jocul de marţi împotriva reprezentativei Bulgariei. România a pierdut ultima confruntare din cadrul campaniei de calificare la Euro 2017
 |
13 Oct 2016
399
de Andrei PITIGOI
Pentru rugbiştii buzoieni urmează două confruntări importante în stabilirea clasamentului. Jucătorii antrenaţi de Costică Merşoiu se vor deplasa, la sfârşitul acestei săptămâni, la Suceava, iar apoi la Cluj, pentru meciul cu CS Mănăştur
 |
13 Oct 2016
128
de Bogdan NICHITOAIA
Stejarul şi-a îndeplinit cu brio misiunea pe care a avut-o în cea de-a doua etapă a campionatului, informează site-ul clubului buzoian. Sâmbătă, pe Stadionul din Parcul Tineretului, echipa buzoiană a reuşit să treacă un examen
 |
12 Oct 2016
262
de Bogdan NICHITOAIA
Greul Bogdan Dinu promite să îşi spulbere adversarul, vineri, în Gala Noaptea Campionilor, transmisă de la ora 21,00 pe ProTv
 |
12 Oct 2016
3433
Etapa cu numărul 6 a programat pentru Olimpia Rm. Sărat partida de pe teren propriu împotriva celor de la Me­talosport Galaţi. Gălăţenii veneau la Râmnic de pe poziţia a 3-a a clasamentului, fiind singura echipă
 |
11 Oct 2016
351
de Andrei PITIGOI

Conducătorul Comisiei Judeţene de Arbitri, Marian Dorobanţu, fost arbitru internaţional, a vorbit despre acti­vitatea din ultimul an a comisiei. „Noi, în fiecare joi, avem şedinţe şi întotdeauna căutăm să îi apropiem din punct de vedere uman

 |
10 Oct 2016
424

Tinerii jucători ai Stejarului sunt convocați unul  după altul la echipele naționale, infor­mează site-ul rugby-stejarul-buzau.ro.

 |
07 Oct 2016
404
de Andrei PITIGOI
Că fotbalul are locul său aparte în viaţa cotidiană a comunităţilor rurale nu mai este demult un secret. Acest lucru este cunoscut şi de Florin Snae, primarul comunei Ruşeţu, care, în ultimii ani, s-a ocupat îndeaproape de clubul
 |
06 Oct 2016
559
de Bogdan NICHITOAIA
Jucător-emblemă pentru Clubul Steaua Bucureşti şi pentru fotbalul românesc, Marius Lăcătuş a vorbit, recent, pentru site-ul eusunt12.ro, despre cariera sa, răspunzând unor întrebări referitoare la parcursul său în fotbal
 |
06 Oct 2016
712
de Bogdan NICHITOAIA
Etapa cu numărul cinci al celui de-al treilea eşalon fotbalistic românesc a adus pentru Olimpia Rm. Sărat o deplasare la Vaslui, acolo unde, pe terenul Municipal, a dat piept cu formaţia din localitate, Atletico
 |
05 Oct 2016
329
de Andrei PITIGOI

Antonio Stoian se află în Italia, acolo unde caută fotbaliști talentați și tineri. Buzoianul a vizitat deja clubul de fotbal Pescara, din prima ligă italiană, și a văzut la joc câțiva jucători promițători.

 |
04 Oct 2016
1084
de Andrei PITIGOI
Handbal Municipal Buzău a bifat al doilea succes consecutiv în Divizia A și, după primele două runde, are maximum de puncte. Formația buzoiană a învins, joi, pe litoral, formația Neptun Constanța
 |
03 Oct 2016
382
de Andrei PITIGOI
Prima secție de fotbal în cadrul Clubului Sportiv Municipal Buzău a apărut în 1971, printr-o reorganizare a fotbalului județean, în urma căreia fotbaliștii de la Metalul Buzău au îmbrăcat tricoul noii formații, care
 |
03 Oct 2016
658
de Andrei PITIGOI
Maria Radu, una dintre jucătoarele reprezentative din ultimii ani ale echipei locale de handbal feminin, va reveni în circuitul competițional. Retrasă în urmă cu două sezoane, Maria Radu va îmbrăca din nou tricoul formației buzoiene
 |
30 Sep 2016
314
de Andrei PITIGOI
Pugilistul buzoian Bogdan Dinu va lupta pentru titlul european la categoria grea, în cadrul unei gale care va avea loc la Circul Globus din Capitală, „casa” celor mai importante evenimente de profil pugilist din țară
 |
30 Sep 2016
357

Stiri Agerpres

SUA: Alți patru deținuți au fost trimiși de la Guantanamo în alte țări
Joi, Ianuarie 19, 2017 22:47 PM

Pentagonul a trimis joi în alte țări alți patru deținuți de la Guantanamo, a declarat o oficialitate americană citată de Reuters, sub rezerva anonimatului. Sursa nu a precizat destinațiile celor patru, dar alte surse ale agenției declaraseră că Emiratele Arabe Unite sunt printre destinațiile finale ale transferurilor.

Statele Unite susțin intervenția militară vest-africană în Gambia
Joi, Ianuarie 19, 2017 22:40 PM

Statele Unite susțin acțiunea militară a statelor vest-africane în sprijinul președintelui ales al Gambiei, Adama Barrow, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, John Kirby, citat de Reuters.

Fotbal: AC Lumezzane - FC Voluntari 2-3, în meci amical
Joi, Ianuarie 19, 2017 22:31 PM

FC Voluntari a întrecut formația italiană de liga a treia AC Lumezzane cu scorul de 3-2, joi, într-o partidă amicală de fotbal în stagiul de pregătire din Italia.

SUA anunță uciderea unui lider Al-Qaida în Siria
Joi, Ianuarie 19, 2017 22:24 PM

Pentagonul a anunțat joi că o lovitură aeriană americană în Siria l-a ucis pe liderul Al-Qaida Mohammad Habib Boussadoun al-Tunisi, transmite Reuters.

Antonescu despre situația din SRI: Sper că responsabilii politici vor normaliza situația în sens democratic
Joi, Ianuarie 19, 2017 21:53 PM

Liberalul Crin Antonescu, fost președinte al PNL, speră că toți responsabilii politici vor reuși o normalizare a situației "în sens democratic", în cazul pozițiilor înregistrate la nivelul SRI după declarațiile lui Sebastian Ghiță.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
19 Jan, 20:39 Buboiul
Eu a comentat pentru articolul Prietenii polițiști ai lui Dorin Marinescu „Piticu'” cad ca popicele:
Antemir severin a fost buboiul politiei buzoiene
19 Jan, 19:57 TRANSPORTUL LOCAL
GHERGHE GRIGORE a comentat pentru articolul Gata cu drumurile gratis „fără număr“ pe autobuzele Trans Bus?:
RUSINE SI ATIT
19 Jan, 16:14 O solutie?
Viespea buzoiana a comentat pentru articolul Gata cu drumurile gratis „fără număr“ pe autobuzele Trans Bus?:
Consider absolut corecta pozitia celor care cer ca TOTI cei care circula cu autobuzul sa plateasca.Personal propun ca cei cu pensia minima (500 lei) sa plateasca 0,5lei/calatorie;cei cu pensie pana la 100lei net sa plateasca 1, lei,cei cu pensie peste 1000 de lei sa plateasca 1,5 leu; elevii sa plateasca 0,5 lei.Cred ca astfel se poate cumva eficientiza si activitatea companiei de transport si ar fi si echitabil.Personal,sunt satul sa cumpar de fiecare data bilet si sa circul in inghesuiala si nesimtirea unora ce se plimba toata ziua cu autobuzele.
Google PageRank Checker