Sport

Speranțe renăscute la HC Buzău

Meciurile se succed la câteva zile distanță doar în play-outul Ligii Naționale de handbal masculin și tot la fel de repede HC Buzău trece de la ­ago­nie la extaz și invers. Dacă după meciul pierdut la Baia Mare echipa buzoiană ajun­sese pe penultimul loc, direct retrogradabil, partida de duminică, de la Sala Sporturilor, cu CSU Suceava, trebuia să aducă revenirea pe pozițiile salvatoare. Pentru handbaliștii lui Eliodor Voica, singurul rezultat care conta era victoria, dar în același timp cele 3 puncte erau vitale și pentru suceveni. Iar asta s-a văzut din maniera în care au abordat partida, cu multe durități în atac și în apărare, dar chiar și așa gazdele au știut să gestioneze situația, iar Mihai Asoltanei a fost de neoprit la semicerc.

Oaspeții au avut o tresărire spre finalul primei reprize, când s-au aflat la conducere, buzoienii reușind să egaleze prin Răzvan Istrate, 11-11 scor înregistrat la pauză. În partea a doua, meciul s-a disputat după cu totul și cu totul alte coordonate. Suceava n-a mai putut menține ritmul și, treptat-treptat, s-a stins, descurajată și de paradele senzaționale ale lui Bogdan Manole. A început să-și facă simțită prezența pe teren și iranianul Nosrati, iar Buzăul s-a desprins decisiv, chiar și la 10 goluri.

La final, au fost “doar” 8 goluri diferență, iar cu cele 3 puncte HC Buzău a urcat acum pe locul 4, care duce la turneul de baraj. Mâine, de la ora 18,00, tot la Sala Sporturilor, în prima etapă din returul play-outului, HC Buzău o va întâlni pe CSM Făgăraș.

Marcatori HC Buzău: Mihai Asoltanei – 9 goluri, Shaho Nosrati – 5 goluri, Liviu Mironescu – 3 goluri, Florin Chircă – 3 goluri, Andrei Grasu – 3 goluri, Ibrahima Diaw – 2 goluri, Răzvan Istrate – 2 goluri, Robert Burlacu – 1 gol

Play-out, Etapa a 5-a:

CSM Bacău – Minaur Baia Mare: 32-26

HC Buzău – CSU Suceava: 28-20

CSM Făgăraș – Universitatea Cluj: 29-22

Clasament

  1. CSM Bacău 13 p.
  2. Baia Mare 12 p.
  3. CSM Făgăraș 12 p.
  4. HC BUZĂU 11 p.
  5. CSU Suceava 11 p.
  6. U Cluj 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker