Deputatul social-democrat de Buzău Sorin Lazăr, membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, a participat, în perioada 24 iunie-4 iulie, la cea de-a 42-a sesiune a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, ce a avut loc la Bahrein. Conform acestuia, pe agenda evenimentului s-a aflat şi dosarul „Peisajul Cultural Minier Roşia Montană”, trimis pe 4 ianuarie 2017 de Ministerul Culturii din România la UNESCO, pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial, cu semne mari de întrebare referitoare la respectarea procedurilor legale.

„Proiectul a primit recomandare pentru includere cu raport favorabil din partea ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor, n.r.). Comitetul ­Pa­trimoniului Mondial a considerat că propunerea Guvernului României, de a amâna înscrie­rea Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista UNESCO este una întemeiată şi raţională, având în vedere interesele statului român, în special procedura de arbitraj internaţional. Trebuie subliniat faptul că a fost solicitată amânarea, nu retragerea dosarului de la UNESCO, până la soluţionarea litigiului în dosarul de arbitraj, în fapt până la finalizarea procesului cu compania Gabriel Resources, care a solicitat statului român despăgubiri în valoare de 4,37 miliarde de dolari americani, având ca motivaţie imposibilitatea exploatării perimetrului aurifer prin clasificarea în Pa­trimoniul Mondial a arealului Roşia Montană. Potrivit regulamentului UNESCO, România are la dispoziţie trei ani să revină cu un nou dosar”, spune, într-un comunicat de presă, Sorin Lazăr.

Conform acestuia, „pentru parlamentarii majorităţii PSD-ALDE, subiectul includerii Peisajului Cultural Minier de la Roşia Montană în lista UNESCO râmâne o prioritate de securitate naţională care trebuie tratată cu patriotism, profesionalism şi responsabilitate. De asemenea, Comisia UNESCO a recomandat monito­rizarea sitului şi cooperarea statului român cu organismele internaţionale”, mai precizează deputatul social-democrat de Buzău Sorin Lazăr.

DISTRIBUIȚI
loading...