Consiliul Județean a publicat astăzi rezultatele concursului pentru ocuparea funcției de director al Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” Buzău. S-au înscris la concurs trei candidați: Sorin Burlacu (fost director al bibliotecii), Iulia Irimia (bibliotecar) și Elena Laura Chircă.

În urma celor două probe susținute, Sorin Burlacu a fost declarat câștigător cu media 8,40, în timp ce rezultatul Iuliei Irimia a fost de 7,75. Cel de al treilea candidat a obținut la prima probă (analiza proiectului de management) nota 5,38. Nota minimă pentru participarea la proba a doua (susținere proiectului de management) era 7.

Candidații au dreptul să formuleze contestații până la data de 23 mai.

DISTRIBUIȚI

5 COMENTARII

  1. Domnule E.N. ,
    Dumneata vorbești de ”contraselecție” ? Să-ți fie rușine. Acum câțiva ani ai ”câștigat” un concurs literar național fără să trimiți textul dumitale la concurs. Nici în ziua de azi nu l-ai trimit. Te-ai ”contraselectat”, carevasăzică!

  2. Între multele derapaje care sufocă România, una dintre cele mai „eficiente” tare care au grăbit subdezvoltarea, manelizarea vieții publice, deculturalizarea este perfidul proces de CONTRASELECȚIE a cadrelor practicat programatic în toate domeniile. Întrebați-l pe câștigătorul la loteria mediocrității ce profesie de bază a exercitat în afara funcțiilor conjuncturale ocupate și ce are el în comun cu cartea, cu biblioteconomia în special.

  3. 2 semne de intrebare. Cei doi candidati trecuti de etapa I, il cunosteau personal pe unul dintre membrii comisiei de concurs. Si e normal, avand in vedere faptul ca fac parte din aceeasi asociatie profesionala. Dar, interesant e faptul ca, e de notorietate prietenia dintre membrul comisiei de concurs si unul dintre candidati. Ghiciti care! Si amandoi fac parte din Biroul executiv al respectivei asociatii(a se vedea site-ul), ii unesc interesele personale si profesionale (?).
    Sunt si alte lucruri aparute in presa de-a lungul timpului, unele adevarate, altele, fiind supozitii, dar, la care, mai marii judetului au preferat ori sa inchida ochii, ori sa le considere nerelevante(?).
    Domnului castigator, sanatate!

Comments are closed.