Cultură

VIDEO I Soprana Felicia Filip: „Legătura mea cu Buzăul este una foarte specială. Aici m-am simțit ca în sânul lui Dumnezeu”

Eveniment de excepție, marți, 15 ianuarie, găzduit la Buzău. Reprezentanții Co­legiului Național „Mihai Emi­nescu” au sărbători ziua patronului spiritual în anul în care instituția de învățământ împlinește 100 de ani de existență. Cu această ocazie, actuali și foști elevi și profesori ai liceului au fost invitați să asiste la spectacolul de operetă „Joc și Rock” pus în scenă de Opera Comică pentru Copii din București, singura instituție de acest gen din lume. Este vorba despre un spectacol inspirat din una dintre primele operete românești, „Crai Nou”, bazată pe o poezie a lui Vasile Alecsandri care vor­bește despre un mit: în nopțile cu lună nouă se împlinesc dorințele îndră­gostiților.

Un alt moment important pentru reprezentanții Colegiului Eminescu a fost prezența la spectacol a managerului Operei Co­mice pentru Copii, soprana Felicia Filip.

Spectacolul „Joc și Rock” a avut loc la Teatrul „George Ciprian” pentru că amfiteatrul liceului este indisponibil până la în­cheierea lucrărilor de reabilitarea a sediului Co­legiului Eminescu de pe strada Independenței.

„Am trecut prin Buzău ca doi îndrăgostiți care se țin de mână”

Emoționată, celebra soprană Felicia Filip, cunoscută de publicul tânăr în urma colaborării cu trupa Iris, a dezvăluit că este legată de Buzău într-un mod special.

„Legătura mea cu Bu­zău este una foarte specială. Soțul meu, regizorul, tenorul și artistul, făcătorul de opere, Cristian Mihăilescu este buzoian. Astfel, am avut bucuria de a trece prin Buzău ca doi în­drăgostiți care se țin de mână și eu am fost inițiată în ceea ce înseamnă Buzăul. Am fost în Crâng, am văzut monumente și chiar Cimitirul Dumbrava… Toate aceste minunății m-au făcut să mă simt ca în sânul lui Dumnezeu. Aici, în Buzău, este foarte multă verdeață și orașul este cochet îmbrăcat în flori. Într-un fel sau altul am simțit că aici sunt acasă și eu. Acum pășim în acest loc de cultură în teatrul buzoian, unde este o amprentă simbol de spiritualitate și cultură.

Nu este o întâmplare că sărbătorește Colegiul „Mihai Eminescu” 100 de ani de existență aproape în același timp cu toată nația română care sărbătorește Marea Unire. De asemenea, astăzi, de Ziua Culturii Naționale, ziua nașterii lui Eminescu, după 169 de ani de când a apărut acest Luceafăr în conștiința noastră a ro­mânilor, ne întâlnim aici să sărbătorim. Felicit buzoienii care au făcut posibil acest eveniment”, a declarat pentru OPINIA Felicia Filip.

„Plecăm de la rock și ajungem la Ciprian Porumbescu”

Din păcate, soțul artistei, regizorul Cristian Mihăilescu nu a putut fi prezent la eveniment din cauza unei viroze. Felicia Filip a vorbit despre spectacolul cu care  avenit la Buzău, ca despre o încercare de  a atrage pu­blicul tânăr spre muzica cultă pornind de la muzica cu care este familiarizat, cum ar fi piesele lui Smiley.

„Vorbim despre prima operetă cultă românească, scrisă de Ciprian Porum­bescu. Dacă îl sărbătorim pe Eminescu care a plecat în stele în floarea vârstei, putem spune că Ciprian Porumbescu a plecat în stele mult mai devreme și ar fi avut poate multe de spus decât a făcut-o. Este o îmbinare în acest spectacol, pe care noi l-am numit <Joc și Rock>, pentru că înțelegem că tinerii sau cei care nu au neapărat cunoștință de ceea ce înseamnă muzica cultă se pot împrietenii cu muzica cultă după ce cunosc la început muzica zilelor noastre. Adică, plecăm de la rock și ajungem la Ciprian Porumbescu. Această călătorie a timpului și a muzicii se îmbină foarte bine, mai ales că vorbele, acțiunile sunt imaginate de Vasile Alecsandri.

Așadar, valorile românești sunt la ele acasă, tinerii sunt cei care dau viață spectacolului cu bucuria tinereții lor și cu precizia profesionistului. Este o sărbătoare, nu doar pentru că sărbătorim cultura ro­mânească, ci pentru că ne-am întâlnit pentru prima oară. Sperăm să nu fie ultima dată. Impresia noastră, a celor care am făcut spectacolul și care am trăit alături de public este una de înălțare. Simți că valorile românești sunt la ele acasă și ca să fii român e lucru mare”, a mai declarat Felicia Filip.

Tot marți, la sediul provizoriu al Colegiului Eminescu, de pe strada Transilvaniei, au mai fost organizate lecții deschise, întâlniri cu foștii elevi și profesori. „Pe 15 ianuarie, sărbătorim ziua patronului spiritual al liceului nostru, poetul național Mihai Eminescu. Sărbătorim totodată și Ziua Culturii Naționale. În dimineața acestei zile am pregătit lecții de dirigenție în care a fost evocată istoria de 100 de ani a Colegiului Național <Mihai Eminescu>, copiii s-au documentat și, prin metode interactive, au prezentat aceste aspecte. După-amiază am pregătit pentru elevii colegiului, profesori și colaboratori, foști profesori și elevi, spectacolul <Joc și Rock>, adaptare după opereta <Crai nou>, susținut de Opera Comică pentru Copii București, sub conducerea doamnei Felicia Filip, care se află și în sală alături de noi. Am ales acest spectacol în baza unei colaborări pe care o avem cu Opera Comică pentru Copii. Noi am mai făcut vizite la această instituție și văzând disponibilitatea doamnei Felicia Filip, am îndrăznit să o rugăm să vină cu acest spectacol la Buzău, la ziua colegiului nostru. Intenția noastră este să aducem în fața elevilor noștri modele autentice, cultură pură”, a declarat directorul Colegiului Eminescu, Camelia Voicu.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker