Ion Cristofor este pseudonimul lui Ioan Cristofor Filipaş, născut la data de 22 aprilie 1952 în comuna Geaca, judeţul Cluj. Este cunoscut în lumea literară ca poet, critic literar, publicist şi traducător. Este licenţiat al Facultăţii de Filologie, secţia română-franceză, a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1976). Din anul 2001 este doctor în filologie cu teza „Aron Cotruş între revoltă şi rugăciune”.

Debutul absolut literar a fost consemnat în revista „Familia”, în anul 1968, dar alte surse indică anul 1969. Editorial a debutat în anul 1982 cu volumul de poezii „În odăile fulgerului”. Acesta a fost urmat de „Cina pe mare” (poezie, 1988), „Aron Cotruş, exilatul” (istorie literară, 1999), „Scriitori belgieni” (eseuri, 2000), „Scriitori din Ţara Sfântă” (eseuri, vol.I-2000; vol.II-2002; vol.III-2004), „Seneffe sau vocaţia dialogului” (interviuri, 2000), „Marsyas” (poezie, 2001), „Aron Cotruş, între revoltă şi rugăciune” (istorie şi ­cri­tică literară, 2003). Şi tit­lurile ar putea continua, Ion Cristofor publicând ­anu­al volume de poezie, eseuri, interviuri, critică literară şi traduceri. Cele mai recente cărţi publicate de el sunt „Gramofonul de pământ” (poezie, 2014), „Însemnări de pe pluta Meduzei” (critică ­li­terară, 2014), „Nopţi de jazz/ Nuits de jazz” (poezie, 2015), „Voci din diaspora” (interviuri, 2017), „Cronica stelelor” (poezie, 2017).

Ca traducător s-a remarcat, începând cu anul 1996, cu traduceri din li­te­ratura de limbă franceză, în principal cea belgiană. Activitatea sa literară a fost răsplătită cu numeroase premii obţinute în ţară şi străinătate. Amintesc pe cele primite din afară: Premiul Universităţii din Freiburg (Germania) pentru publicistică, Diploma de onoare a Centrului Cultural Israelian-Român din Tel Aviv (2002) şi Diploma de onoare a Centrului Cultural din Haifa (Israel, 2002). În ţară, cea mai înaltă recunoaştere a fost aceea că a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România. Despre o personalitate complexă care a marcat cultura, nu numai din Cluj-Napoca, ci şi din ţară, au scris distinse voci literare.

Irina Petraş, o autoritate în domeniu, scria despre autorul prezentat astăzi: „Poezia lui Ion Cristofor e gravă şi traversată de nelinişti, nici­decum sumbră. Întrebările ultime pe care şi le pune poetul se rostesc în gama generoasă a seninătăţii, a unei în­ţelegeri calme a muritudinii. Ion Cristofor scru­tează, cu privirea aţintită şi cuvintele în alertă, toate semnele şi semnalele morţii intravitale, firescul acesteia nelăsând loc spaimelor deşirate, ci invitând, mai degrabă, la reculegeri şi replieri, la revalorări ale datelor exi­stenţei”. Personal, cred că poezia lui Ion Cristofor nu este destul de cunoscută în tot spaţiul românesc, aşa cum nu sunt cunoscuţi şi alţi scriitori contemporani de valoare, şi că, aşa cum îi place să spună, „cuşca” în care se refugiază poetul este numai pentru a se ascunde de falsurile societăţii actuale care nu sunt în rezonanţă cu valorile pe care ni le permitem să le mai avem şi pe care ni le dorim cu ardoare.

Seara

Seara

când aerul se umple de păsări

de o tăcere

care te pipăie ca pe un mort

Sunt ceasuri în care

sub talpa casei se aud izvoarele

conversând cu strămoşii

Când fluvii îndepărtate

poartă inima noastră în cer

Pe o bancă întunericul

ne ţine de mână

Neauzit

sapă timpul în noi

precum oarbele cârtiţe

Poezia

Poezia şi stelele

nu sunt cotate la bursă

se crapă de ziuă

Dumnezeu cară plictisit

luna şi stelele ofilite în magazine

Dar eu netrebnicul tău grămătic

ce să fac Doamne îţi strig

cu aceste semne

cu aceste şiruri negre

ce ies din mine ca un roi de furnici

Zi de iarnă

o lumină roşie

tăiată de păsări

în ziua aceea de iarnă

părul tău acoperea o grădină

orbiţi de frig

eram înveliţi în ziare

ca nişte clătite de carne

vântul vâslea pe străzi cu eleganta precizie

a unei crime politice

se auzeau în răstimpuri hienele oraşului

lătrând în forul public

înţesat de mumii şi de zvonuri

În inima vântului

Limba se-ntunecă

patria s-a ascuns în adâncuri.

Sub rădăcini

se luminează pământul de arhetipuri.

Eşti singur

în inima vântului.

Fluturele

Fluturele tremură

pe mâna ta

pietrificată.

Mileniile se retrag în umbră

în scâncetul de copil al mării.

Portret

Tot mai tăcut

tot mai sărac

Te zbaţi ca frunzele toamna

DISTRIBUIȚI
loading...