Spaţiul geografic dintre râurile Prut şi Nistru, numit Basarabia, spaţiu de o nobleţe şi o încărcătură spirituală românească pură, a dat de-a lungul veacurilor mulţi autori de renume. Pe unii dintre ei
i-am prezentat în această rubrică, alţii urmează. Astăzi a venit rândul Victoriei Fonari, critic literar, poet, traducător şi eseist. Ea s-a născut la data de 8 martie 1975 la Chişinău. Pregătirea sa profesională este legată strâns de Universitatea de Stat a Moldovei din Chişinău, pe care a urmat-o între anii 1991 şi 1996, obţinând calificarea de profesor de limba şi literatura română şi latină. Între anii 1997 şi 2001 îşi pregăteşte doctoratul în filologie la aceeaşi universitate, titlu pe care îl obţine la 10 ianuarie 2001.
În anul 2004 a urmat cursuri stagiare la Universitatea „La Sapienza” din Roma. De la absolvirea studiilor universitare şi până în prezent, Victoria Fonari a activat în cadrul Universităţii de Stat a Moldovei de la Chişinău, la catedra de Literatura Română şi Teorie Literară şi Departamentul Lingvistică Română şi Ştiinţă Literară, ca lector superior şi conferenţiar. Din această ipostază Victoria Fonari a îmbinat armonios activitatea profesională cu cea literară, publicând monografiile „Factorii intelectual şi sentimental în opera lui Aureliu Busuioc” (2003) şi „Proiecţii ale mitului în creaţia lui Victor Teleucă, Leo Butnaru şi Arcadie Suceveanu” (2013). Mai este autoarea unor articole ce au fost adunate în diferite cărţi, dar şi a unor materiale didactice, cel mai important fiind „Hermeneutica literară” (2007).
Pe lângă activitatea profesională, Victoria Fonari a luat cu asalt şi poezia, publicând câteva volume ce au fost apreciate pozitiv de către specialişti: „Zbor în antiteză” (2000) „Sarea pasiunii” (2005), „Aleile de corali”(2012), „Umbra fulgului” (2013), „La marginea absolutului” (2016), „Atingeri de aripi” (2018) şi „Fericirea din clepsidră” (2018). Toate aceste realizări i-au adus poetei câteva semne ale recunoaşterii valorii sale.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Victoria Fonari este o prezenţă activă la activităţi literare, nu numai în Moldova, ci şi în România, dar şi în unele ţări europene. Aşa am cunoscut-o la Bacău în cadrul manifestărilor Festivalului „Alecsandriada” (2018).
Lucian Strochi, în prefaţa volumului de versuri „Fericirea din clepsidră”, nota: „Poetă cu experienţă, autoare a unor eseuri extrem de percutante despre poezie, traducătoare, cadru universitar şi doctor în filologie, participantă la multe «întâmplări» literare europene, Victoria Fonari este în primul rând o conştiinţă lirică, implicată. Poezia sa e concentrată în câteva blocuri semnificante, în câteva câmpuri semantice, generând teme, subteme şi motive literare ale poeţilor autentici din toată lumea. Cele trei câmpuri semantice, detectate în acest volum, au ca nucleu timpul, iubirea şi cuvântul”.
Faţă de ceea ce a subliniat prefaţatorul, eu am descoperit, şi ca om, o fiinţă sensibilă. În pofida sensibilităţii, Victoria Fonari este foarte volubilă, prietenoasă, mereu în căutarea unor companioni cu care să „disece” tendinţele actuale din literatură, în general, şi din poezie, în special. Am descoperit o poetă interesantă mereu în căutarea subtilităţilor şi a imaginilor care trebuie să înlocuiască, pe cât posibil, cuvintele. Exemplific cu câteva poeme din volumul „Fericirea din clepsidră”.
Mărgăritarul din monstru
Mărgăritarul ascuns
în monstru
să fie oare tangoul din contra timp
care dezvăluie
şerpuiri de paşi
atingeri suave
pasiune care fortifică iubirea
voalează dragostea
Plânge sufletul
Lacrimi ce se vor înecate
Dar însele îneacă
Paşii din spate nu-şi mai au rostul
Vorbele s-au întors cu spatele
Cobor pleoapele
Să nu vadă cum cad lacrimi
Luminile îşi au vectorul lor
Eu am coborât din fisura luminii
Cunosc doar stihia apei sărate
Umbra mea pluteşte departe
Valurile au spart-o
Într-o incandescenţă a timpului
Am să revin
În cutiile oraşului
Iar acum lacrimile
Urcă din labirintul ocular la lumină
Fericirea din seminţe de litere
să te culci într-o poezie
să te scoli pe poezie
ar fi să trăieşti
pe o scară
din versuri
să nu mai ştii
de o urci
sau cobori
cu privire
citind cele scrise
cobori
ca o picătură
de rouă
ce sărută pământul
pentru a apărea
din neant
din nou dimineaţă
Dorinţa Gorgonei
Gorgona
Vrea să pietrifice poemele
Din sufletele ce le rostesc
Dar atinse
Ele zgârie şi mângâie
Şi îngerii nu mai ţin scuturi
Ei strâng în mână cărţi
Scrise în palme
Nisipul de pe sandalele lui Ahile
Grăuntele de nisip
Devine arcul lui Paris săgetat în Ahile
Oare apa din Styx e dulce?
Dacă ar păstra sarea lacrimilor
Ar fi mare şi nu un râu cu direcţia fixă
Marea ar şti să sărute rănile
Recreând-o pe Afrodita.
Labirintul clipelor
Se despică timpul
şi zgârie prin clipă
şi ne mângâie cu orele
şi ne uită cu zilele
şi grăbim săptămânile
şi chemăm anii
– Ascundem în calul troian
Destinul
