Cultură

Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Valeriu Mititelu

Dintre poeții tineri care au „spart” blocada mediocrității și obscenității, și care a fost repede încadrat în armada de talente a noii generații se găsește, cel puțin din punctul meu de vedere, brăileanul Valeriu Mititelu, născut la data de 3 mai 1973 în municipiul de la Dunăre,  sub o zodie norocoasă, cel puțin din punct de vedere al talentului literar.

A absolvit Facultatea de Litere a Universității Dunărea de Jos din Galați în anul 2003. Ca orice om care visează să devină filolog apropierea de poezie nu a constituit decât o chestiune de timp. Nu știu dacă poezia l-a făcut să se îndrepte către „Litere” sau profesiunea l-a îndrumat și botezat întru poezie. Oricum poezia nu are decât de câștigat prin scrierile lui Valeriu Mititelu. Talentul său a fost remarcat de redacțiile unor reviste ­li­terare de prestigiu care au fost interesate în pre­zentarea tânărului poet.

Versurile sale au apărut în Viața Ro­mâ­nească, Ateneu, Convorbiri literare, Ex-Ponto, Porto Franco, Dunărea de Jos, Banat, Confluențe, Alora la bien cercada (Spania), Spații culturale, Antares,  Poezia, Versus, Doi, Cronica ș.a. Din anul 2003 Valeriu Mititelu,  am putea spune, este abonat la premiile unor concursuri și festivaluri literare. Amin­tesc numai unele dintre ele: Premiul II la concursul „Eminesciana” din Brăila (2003), Premiul I la concursul „Panait Cerna”, Tulcea (2005), Premiul I la concursul „Tudor Ar­ghezi”, Tg. Jiu (2006), Premiul II acordat de USR Mureș la Festivalul Internațional „Lucian Blaga”, Lancrăm – Alba Iulia (2007) și marele Premiu la concursul „Ion Minulescu”, Slatina, 2008. Până acum poetul Valeriu Mititelu a publicat următoarele cărți: „Vacanță la antipozi” (2005, Ed. Eikon, Cluj-Napoca), „Acedia” (2016, Ed. Brumar, Timișoara) și „Îmblânzitorul de viermi” (2018, Ed. Brumar, Ti­mișoara), toate de versuri.

Valeriu Mititelu nu este, la prima vedere, un tip care experimentează. Și totuși. Am putea spune că poezia sa este întrucâtva clasică (în vers alb), dar și experimentală. Valeriu Mititelu încearcă și reușește cu destul succes ceea ce Ion Pillat a realizat la un nivel destul de ridicat, poeme într-un vers. Un exemplu: „captiv în acest vers liber mă sinucid pe buzele tale”.

Despre el scriitorul timișorean Robert Șerban scria următoarele: „Așa cum zodiile sunt de aer, de foc, de apă și de ce-or mai fi, probabil că la fel sunt și poeții. Valeriu Mititelu este, în această carte, un poet de pământ. Versurile sale cresc, parcă, direct dintr-un loc umbros și nearat vreodată, în care pare că stă îngropat un om străvechi, ce le hrănește cu moartea sa nesfârșită. Iar ele urcă încet și greu, în căutarea luminii, a vieții”. Cred că fiecare mai poate adăuga câte ceva despre acest ­ta­lentat poet care vine parcă din Perpessicius ce ar fi trăit în bălțile Insulei Mari a Brăilei cu Terente, Codin și, mai ales, în rafinata Franță cu Panait Istrati sau poate cu Fănuș Neagu pe faleza Dunării. Sau poate are ceva din toți și de aceea pare inconfundabil.

lumea nouă

douăzeci de ani pironit pe o cruce…

azi în sfârșit ai coborât

ostenit te-ai lungit în mijlocul casei

curtea-i ticsită de oameni care-ți șoptesc numele-n rugăciuni

tu dormi ca un prunc neîntors de la sân

mama la căpătâi te ­ve­ghează

când și când gonește o muscă

dincolo de linia orizontului

nimic nu te mai poate atinge

aș vrea să-ți trec pragul pentru o ultimă vorbă

dar nu am curaj să-ți văd brațul de sare întins peste nori

fluturând din lumea nouă o batistă

angajarea

n-a fost nevoie să se mai căciulească prin șerpuitoarele coridoare

în ziua aceea a zis hotărât nu

și nu a mai făcut anticameră

și nu a mai uns nicio ușă

și nu a mai lustruit niciun prag

când i-a venit rândul a fost întrebat

– Gheorghe ia spune ce știi tu să lucrezi

spre ce te trage ața?

– păi… după nume

după rânduială a răspuns Gheorghe

și cât ai clipi a fost tocmit să îngrijească de-o brazdă

ziua și noaptea

cu mâinile și tălpile goale

– muritor cu normă întreagă

învoirea

mai vino tată-n vise întinde-mi mâna slăbită

să stăm de vorbă cât ar arde-o țigară

spune-mi cum o mai duci și ce mai zice Andreea

oasele te mai dor pantofii te strâng

scrisorile și ziarele îți ajung

pâinea tot neagră-i?

spune-mi tată cine îți cârpește șosetele

iar când la noi plouă acolo e soare?

pe aici florăresele și-au pitit margaretele sub tejghele

și toți ridică din umeri

și nimeni nu știe dacă este o regulă

dacă greva mecanicilor de tren a oprit garnitura pe drum

sau pur și simplu sunt alții la rând

miercuri… joi… vineri… sâmbătă…

hai tată fă-ți un pic de curaj

duminică ieși la raport și cere-o-nvoire

cât ar arde o țigară

insula ellis

închid ochii și inspir adânc liniștea

o palpez îi dau formă

plutesc pe ea ca altădată duhul pe ape

insula ellis este aici

mă așteaptă la o azvârlitură de băț

sub lustrul întunecat al nopții

magistre ursachi dacă ți-ai mai găsi timp

măcar cât negrul de sub unghie

dacă te-ai crede pelican ca pe vremuri

ah magistre dacă aș putea să te-aud zicându-mi

valeriu motorul turuie nu este doar un vis

poate că până la miezul nopții îngerul meu beteag

și-ar scutura funinginea de pe aripi

înlesnindu-mi trecerea

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker