Tincuța Horonceanu Bernevic este o autoare de versuri și proză, mai ales scurtă, ce s-a născut la data de 29 mai 1969 în comuna Pîrjol din județul Bacău. După studiile gimnaziale și liceale a urmat și absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „M. Eminescu” din Iași. Profesează la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacău, activând pe funcția de conservator. Debutează la vârsta de 14 ani, la recomandarea lui Sergiu Adam, în prestigioasa revistă băcăuană „Ateneu” (1983), iar la 15 ani Aurel Rău o publică în revista „Steaua” din Cluj-Napoca. Debutul editorial se petrece în anul 2002 cu volumul de versuri „Vitrina în care dorm mirii”. Au urmat alte volume: „Poezii pentru Tudorel” (carte de colorat, 2006); „Zâmbește, copilărie!” (poezii pentru copii, 2009); „Pipo mă învață cifrele” (coautor, 2009); „Strigătul ca o punte” (2010); „Cartea bunicilor mei” (2012); „Ano­timpul păpușilor” (versuri, 2017). Mai publică și alte volume de versuri, de literatură pentru copii și de proză. Este prezentă și în câteva antologii. Lucrările sale au fost premiate la diferite festivaluri și concursuri. Amintesc câteva: Premiul III la Festivalul-Concurs „George Bacovia” Bacău, 2000), Premiul II la Concursul „Vara visurilor mele” (București, 2005), Premiul I la Concursul „Fiore di aprilie” (Torino, 2005), Premiul I la Festivalul „Constantin Tănase” (literatură umoristică, Vaslui, 2008) și Premiul II la Concursul Național „V. Voiculescu” (proză, Buzău, 2008). Pe lângă revistele pe care le-am amintit Tincuța Horonceanu Bernevic a mai publicat în „Convorbiri literare”, „Literatorul”, „13 Plus”, „Spații culturale” și în multe altele. Ca urmare a calității lucrărilor sale literare, în anul 2011 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor la Filiala Bacău. Înainte de a face cunoștință cu poezia Tincuței Horonceanu Bernevic, să vedem opiniile unor cunoscuți literați despre cărțile sale. „Vocea poetei devine gravă, matură, controlată în emisie, odată cu volumul «Strigătul ca o punte» unde metafora confesivă și sentimentul de sine încep să comunice în favoarea unui regim liric evoluat”, scria Cristian Livescu. Iar Ștefan Doru Dăncuș adnota: „Tincuța Horonceanu Bernevic ni se descoperă ca o poetă preocupată de sine, acordând priviri ample zonei copilăriei, unde aceasta s-a păstrat nealterat. Nu putem să nu remarcăm dezinvoltura scriiturii ce nu acoperă (și nici nu se vrea asta) intervențiile de tip modernist care apar firesc în construcția poemelor”.

Devenire

Pe treptele bisericii sunt flori

un prunc de lumină

vine la botez

bătrânele în genunchi

se roagă pentru păcatele mele

mă cuibăresc în strană

ca-ntr-un ou de lumină

vocea preotului poleiește icoanele

în timp ce Isus trece

rănit printre noi

Două lumi

Știu că dincolo de geam

sunt trecători fericiți

își poartă fericirea ca pe un nimb

de parcă rostul acestei lumi

ar fi să defileze

în haine de sărbătoare

dincolo e ploaia

în care te-ai oprit

să privești în urmă

să nu simți șovăiala pașilor

cuvintele te trăgeau înapoi

dar pașii te duceau

departe de acest tablou

în care stăteam lângă florile roșii

cu respirația oprită

să nu-mi scape nici un freamăt de aripă

nicio petală căzută

Mireasa pictată

În brațele tale mă cuibăresc

la început de toamnă

pot fi văzută numai la microscop

cum îți sărut degetele și îmi trec

mâna prin părul tău grizonat

sufletul mă adulmecă

îmi simte sărutul pus cu grijă

în căușul palmei stângi

și pletele de naiadă

ce-ți gâdilă obrazul

e o poveste de iubire reală

o să spuneți

un el și o ea

de unde poezia

eu cea închipuită

sunt numai o mireasă

pictată

Timp

Pașii tăi se aud uneori

prin iarba din curte

ca șopârlele ce se furișează la soare

ajung până la ușa de lemn

când ziua se odihnește

pe dale de piatră

între cedri parfum de tămâie

îmbrățișează aerul

ca rasa unui călugăr rătăcit

poate va veni clipa

când vei avea curajul

să intri la ceai

Culori duminicale

Pictorul se plimba

pe strada proaspăt tipărită

După el se târau în genunchi

duminicile

colorate strident

Orologiul din turn

număra speranțele

rătăcite pe șevalet.

Femeia

(la 40 de ani)

Femeia toarce timpul

cu degete lungi

cât anii copiilor

rodie coaptă

adună îmbrățișări

rugi

dimineți

drumuri nesfârșite

desculță prin aroma cafelei

femeia

de 40 de ani așteaptă

cântecul lunii pline

pe masa din bucătărie

și toarce timpul

din ochii iubitului

ca pe o cămașă

dintr-o singură bucată…

Vizită la castel

Îmi caut silabele

de fiecare parte a poemelor

Lumina balansează

până-n pletele zeilor

ce-și trag la xerox

replicile inventate

pentru noaptea de bal

DISTRIBUIȚI
loading...