Perpessicius este pseu­do­nimul lui Dumitru S. Panaitescu un istoric şi cri­tic literar, folclorist, eseist, poet, cercetător şi editor al operei eminesciene, născut la 21 octombrie 1891 în Brăila, fiind al doilea fiu a lui Ştefan Panait, originar din Iannina (Grecia) şi a Elisabetei, născută Cucora (jud. Putna). Studiile primare, gimnaziale şi liceale le urmează la Brăila, iar din anul 1910 devine student al Facultăţii de Litere, secţia Filologie modernă a Universităţii Bucureşti.

Pe timpul studiilor universitare a luat parte la cursurile lui Ovid Denuşianu, Nicolae Iorga, Ion Bianu, Mihail Drago­mirescu ş.a. Licenţa o obţine în anul 1914 în filologie romanică. A debutat în anul 1911 cu schiţa „Omida – Din lumea celor care se târăsc” în revista brăileană „Flori de câmp”, cu pseudonimul Victor Pribea­gu, iar cu versuri în anul 1913 în revista lui I.M. Raşcu „Versuri şi proză” folosind pseudonimul D. Pandara.

Pentru prima data semnează cu pseudonimul Perpessicius, sub care se va consacra definitiv în lite­ratura română, în anul 1915 în revista „Cronica”, revistă ce era condusă de Gala Galaction şi Tudor Arghezi. A fost mobilizat pe front în primul război mondial, unde a fost rănit în anul 1916, rămânând invalid de mâna dreaptă. După ce a fost demobilizat activează ca profesor în mai multe oraşe din ţară, fiind şi un apreciat autor de manuale de literatură pentru liceu. Are o intensă activitate publicistică semnând în numeroase reviste literare, diverse articole, din care amintesc: Cuvântul, Lumea, Neamul românesc, Revista Fundaţiilor Regale, Universul literar, Letopiseţi, Flacăra, Gândirea, Contemporanul, Viaţa românească, Ideea europeană, România literară, Luceafărul şi Steaua. De asemenea, între anii 1934 şi 1938 a realizat la Radio ,,cronica literară”.

Profesional, a mai fost directorul general al ­Bi­bliotecii Academiei, al Muzeului Literaturii Române (pe care l-a fondat în anul 1957) şi al revistei Manuscriptum. Editorial a debutat cu volumul „Scut şi targă” în anul 1926. Au urmat volumele: „Menţiuni critice”, vol. I – V (1928 – 1946). „Itinerar sentimental” (1932), „Dictando divers” (1940), „Jurnal de lector” (1944), „Menţiuni de istoriografie literară şi folclor” (1948 – 1956), „Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor” (1957 – 1967), „Opere”, vol. I – XII (1966 – 1983), „Lecturi intermitente” (1971), „Eminesciana” (1971), „Patru clasici” (1974), „12 prozatori interbelici” (1980) şi „Scriitori români”, vol. I – II (1989). Unele dintre aceste lucrări au apărut postum. Din anul 1933 începe munca intensă de editare a Ope­relor lui Mihai Eminescu, din care va publica vol. I în 1939, vol. II  în1943, vol. III în 1944, vol. IV în 1952, vol. V în 1958 şi vol. VI în 1963. În anul 1940 i se decernează Premiul Naţional pentru Literatură, iar în anul 1954 Premiul de Stat pentru ediţiile Eminescu.

Devine membru cores­pondent al Academiei Române în anul 1945, iar membru titular în anul 1956. În ciuda eforturilor uriaşe făcute în domeniile istoriei şi criticii literare sau ca editor a şase volume din opera lui Eminescu, Perpessicius a demonstrat şi o latură a sensibilităţii sale prin publicarea a două volume de versuri: „Scut şi targă” (1926) şi „Itinerar sentimental” (1932). Poate că unii „poieţi” cârcotaşi, adepţi ai noilor tendinţe din lirica actuală, vor găsi desuetă şi depăşită poezia lui Perpessicius, însă trebuie să se plaseze la condiţiile timpului în care a scris. Mai trebuie să se gândească cum va fi receptată poezia lor, dacă va fi, peste 50 sau 80 de ani. Eu am vrut să vă prezint un imens cărturar, să (re)aduc, măcar pentru o clipă, în faţa cititorilor o mare personalitate a culturii române. Perpessicius se stinge din viaţă la 29 martie 1971 la Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. Amintirea sa a fost şi este cinstită de oficialităţile brăilene prin realizarea casei memoriale, acordarea numelui său Liceului ­Pe­dagogic şi a titlului de Cetăţean de onoare post-mortem. Din vastele şi măreţele noastre preocupări cotidiene să ne oprim pentru câteva minute şi să ne aducem aminte de iluştrii înaintaşi, iar Perpessicius este unul dintre ei.

Mater dolorosa

Departe-n portul fără catarguri şi cu rada

Pustie de pontoane ce-şi cântă-n gând balada,

În mahalaua mută cu faţa către apă,

E mica noastră casă pe-un mal pe care-l sapă

Necontenita vreme.

Acolo-ntre pereţii

Săraci, sub coperişul pierdut de sub nămeţii

Îngrămădiţi de crivăţ, asemenea unei sfinte,

Ce-nalţă

Preacuratei o rugă prea fierbinte,

Îţi treci singurătatea, o mamă-ndurerată,

Răstălmăcind în gându-ţi viaţa de-altădată.

Zadarnic, înspre ziuă, când noaptea mai persistă

Aştepţi s-auzi sirena cu aria-i prea tristă

Momind pe om la muncă; să te mai scoli cu grijă,

S-aprinzi vioaia lampă, maşinei mici de schijă

Să-i reaprinzi văpaia, să dogoare în casă

Când s-or scula copiii la ora pentru clasă,

Să stai pe scundul scaun, cu ochii duşi la ornic,

Să torci şi pe podele să cânte fusul spornic

În acompaniamentul pisicii care toarce

Zadarnic! roata vremii azi n-o mai poţi întoarce:

Copila este moartă, băiatu-i prin spitale.

Azi nu mai ai cui face, prin neaua ninsă, cale

Şi cum te-opreşti la geamuri, cu ochii duşi la cheiuri

Tu suferi azi că toate-s tristeţilor temeiuri.

Maidanul nins, pe-a­locuri e ros de ciori, în stoluri

Ce se ridică-n aer şi după largi ocoluri

Se lasă ca lăcusta pe goalele hambare.

Zăpada văruieşte olanele pe care

Era mai verde muşchiul decât mătasea broaştei.

Din naltele corăbii n-au mai rămas nici moaşte

Pe

Dunărea-nsolzită de sloiuri mari de gheaţă.

Pustiu debarcaderul s-a mistuit în ceaţă

Şi-n hohote de crivăţ gemând prin ramuri mute,

Plâng sălciile bălţii coroanele pierdute.

În malul plin de cuiburi, sglobia rândunică

Nu-şi mai implantă zborul în puii ce-şi despică

Micuţul plisc; prin poduri de magazii sărace,

O bufniţă lugubră în cântece posace

Adoarme seara care scânceşte pe-ntuneric.

Luceafărul la dreapta

Măcinului, vesperic

Doar el îşi mai aprinde statornica făclie.

Spital

Ca vântul ai intrat pe uşă.

Brusc te-ai oprit la pa­tul meu

Şi-ai denumit numele meu

Automat ca o păpuşă.

Şi-apoi te-ai prăbuşit de-a-latu-mi

Cu-atâta melodramatism

Că sta să-şi iasă din mutism

Griveiul zugrăvit pe patu-mi.

Plângeai în hohote şi droturi

De somieră te-nsoţeau:

Fracturile-mi se deplasau

Din calmul lor prescris de doctori.

Durerea ta înduioşase

Şi trandafirii calcinaţi

Şi îngeraşii aplicaţi

Pe tuciul sobei ce-n­gheţase.

Cu acelaşi fast, cu-a­ceeaşi tobă

Puţin în urmă ai plecat

Şi-am stat din nou crucificat

Între-ngeraşii de pe sobă.

DISTRIBUIȚI
loading...

1 COMENTARIU

  1. Un sincer Bravo pentru readucerea în cenușiul cultural actual a unor cărturari celebri. Perpessicius nu a rămas în conștiința posterității ca poet și destul de puțin prin critica literară, poate și datorită ardentei sale preocupări pentru editarea operei eminesciene. Integrala Eminescu, concepută de Dumitru Panaitescu Perpessicius în 24 de volume, a fost continuată onorabil de Petru Creția care a întâmpinat multe și mari dificultăți cu volumul IX, retras de pe piață la intempestiva reacție la forurile de conducere de atunci a rabinului Mozes Rozen(nomina odiosa!), care îl eticheta pe Eminescu drept „fascist” și ”xenofob”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.