Este o tânără poetă din Bacău, având numele real de Adriana Marinela Bălan. S-a născut în anul 1979, a absolvit Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 2002, licenţa obţinând-o în geografie şi limba şi literatura engleză. Este de profesie meteorolog aeronautic, funcţie ce o îndeplineşte la aeroportul „George Enescu” din Bacău.

Debutul literar este consemnat în anul 2010, fiind inclusă în volumul colectiv „Lira în patru puncte cardinale”. În anul următor este prezentă în antologia „[email protected]”. Tot în acest an apare în broşura „Aud materia plângând”, apariţie prilejuită de concursul organizat de site-ul „Lira 21” cu ocazia aniversării a 130 de ani de la naşterea poetului George Bacovia. La acest concurs obţine premiul al III-lea.

Adevăratul debut, cel ce îi va deschide numeroase posibilităţi de afirmare, se petrece tot în acesta an, 2011, un an fast pentru Mirela Bălan, cu volumul de poezie „Un sărut mai adânc”. Acesta este distins de Uniunea Scriitorilor, Filiala Bacău, cu premiul pentru debut. În anul următor, 2012, apare în două antologii: „A treia carte. Poezii” şi „Vama literară”. Scrie asiduu poezie, fapt ce duce, în anul 2014, la apariţia a două noi cărţi: „Supradoză” şi „Tirania cercului”. Cel din urmă volum de care am cunoştinţă a apărut în anul 2016 la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, cu un titlu adolescentin „Alintpoeme”.

Versurile sale se regăsesc şi în câteva reviste literare: „Plumb”, „Cetatea lui Bucur”, „Fereastra”, „13 Plus” (unde pentru o vreme face parte din colectivul redacţional), „Agora literară”, „Momentum”, „Citadela”, „Tribuna”, „Ateneu”, „Baadul literar” ş.a.

Cunoscutul om de cultură băcăuan Marius Manta nota, într-o cronică de întâmpinare la volumul de debut, „Un sărut mai adânc”, că Mirela Bălan „reabilitează în poezia băcăuană contemporană o senzualitate ce părea definitiv pierdută. «Inerţialitatea existenţei» pare a se topi treptat în marasmele unui erotism devoalat”. Iar cunoscutul şi valorosul critic literar Petre Isachi nota: „Pentru tânăra scriitoare trupul este singurul instrument de măsură credibil al realului. Original mi se pare discursul: lapidar, fantasmatic, hipnotic, vital şi stenic”.

Pentru mine, versurile Mirelei Bălan reprezintă o revelaţie. Ele surprind, dincolo de ceea ce spunea Petre Isachi despre discursul său liric, o sensibilitate deosebită şi o stăpânire lucidă a tehnicilor versificaţiei. Poetă născută cu talent şi demonstrând multă pasiune pentru transfigurarea artistică, Mirela Bălan este aşteptată să confirme cu viitoarele sale volume. Mai doresc să spun că autoarea este membră a Ligii Scriitorilor, Filiala Braşov, din anul 2012. Versurile selectate fac parte din volumul „Supradoză”.

puţin după facerea lumii

în şopron

pasărea doarme

două suflete

alăturate

migălesc trăiri

în bezna trupurilor

abia primite

se vor împreuna

sau poate

vor visa că se împreunează

oricum ar fi

Dumnezeu despachetează stele

şi le ascunde meticulos

deasupra

munţilor neliniştiţi

prelungind

neastâmpărul firii

dimineaţa

pasărea cântă

învestirea

iubirii

amour fugitif

femeia în roşu

stă pe bancheta de muşama

cu fruntea sprijinită de canatul ferestrei

e înaltă

picioare fusiforme

întredeschid poveşti de iubire

cosiţele-i se înalţă

de la coapse spre ceafă

frumoasă

o vampă

ori poate o prostituată

cum orice femeie

se visează

o dată

frumoasă şi blana de felină alintată

în care se-nfăşoară graţioasă

animalul a fost sfârtecat cu barda

bărbatului vânător

o aşteaptă

în nerăbdarea instinctului

de mii de ani

prenatal

celulă din celulă

adună

viaţă nouă

într-un ceasornic nărăvaş

Făt-Frumos

se înfiripă

de dincolo de viaţă

de dincoace de moarte

mister

palma acoperă pântecul

într-o mângâiere

respirarea-l urcă

şi-l coboară

sub palmă

un alt trup se coace

în tăcere

nu vreau să-i trezesc misterul

îl las să toarcă

asemenea unui motan

cuibărit

în cel mai călduros loc

supradoză

Salvarea urla ca o dementă.

Mă purta înăuntru ca pe un nenăscut.

La rândul meu,

mă purtam pe dinăuntru ca o cloşcă.

Salvarea m-a depus la maternitate

sub numele de falsă eroină.

(Era locul potrivit

întâmplării minunilor dumnezeieşti,

însă nu mi-au recunoscut amprenta,

nici lacrima,

nici strigătul;

apoi clişee: minunile se ţin lanţ/

orice minune ţine trei zile/

de crezi cu adevărat,

se va-ntâmpla/

etcetera).

O oră mai târziu

devenisem o burtă de balenă

eviscerată.

în mintea mea,

sângele,

încăpăţânându-şi curgerea,

inundă amintirea

fătului pierdut –

îi dau viaţa unui gând.

DISTRIBUIȚI