Iulian Grigoriu, un poet, prozator, critic literar și eseist, s-a născut la data de 9 iulie 1965 în Galați. De-a lungul timpului a avut, conform propriei declarații, „mai multe ocupații și profesii susținute cu inegală convingere: Student la facultăți tehnice și umaniste, muncitor necalificat (la Întreprinderea Minieră Roșia – Rovinari), meditator particular (în special la mate­matică și fizică), redactor (la reviste înființate după re­voluția din 1989), golan (Piața Universității), secretar de redacție la publicații sociale sau culturale, șomer (în mai multe rânduri), pierde-vară, frate la mănăstire, profesor suplinitor sau titular, licențiat, master și doctor în filozofie (specialitatea logică și filosofia matematicii), cadru didactic universitar”.

Ca biografia să-i fie cât mai apropiată de realitate, mai trebuie să amintim faptul că a susținut seminarii și diferite emisiuni la radio și TV, mai ales culturale. Concomitent cu toate aceste „ocupații și profesii” a scris aproape continuu. Debutul este consemnat în anul 1987, în revista studențească gălă­țeană „Orientări”. De atunci, dar mai ales după 1990, devine o prezență tot mai dinamică în revistele literare: „Contemporanul”, „Poesis”, „Tomis”, „Anta­res”, „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Viața româ­nească”, „Timpul”. Debutul editorial are loc în anul 1997 când la Editura Alma îi apare volumul de versuri „Dulcele timp pentru răpunerea răilor”. Au urmat volumele „Frumosul măturător al băilor” (versuri, 2002), „Cu Wittgenstein la mînăstire” (roman, 2003), „Niște prieteni și Hrist” (versuri, 2007), „Daniel în groapa cu lei” (versuri, 2011), „eu, prea-străinul” (antologie de versuri, 2013). Cu siguranță că a mai publicat de atunci însă altceva nu am aflat.

Scrierile sale nu au rămas neobservate și despre ele au scris: Horia Gârbea, Ion Roșioru, Viorel {tefănescu, Emilian Marcu, Eugenia }arălungă, Andrei Stavilă, Ruxandra Anton ș.a. De asemenea, a fost recompensat cu unele premii: Premiul I și premiul Editurii Litera la Festivalul de poezie „Moștenirea Văcăreștilor” (Târgoviște, 1993), Premiul III la Festivalul de poezie „Lucian Blaga” (Sebeș – Alba, 1995), Premiul revistei „Poesis” la Concursul național de poezie „Gheorghe Pituț” (1997) și Premiile revistei „Antares” (eseu, 2004 și proză, 2005). Tot ca o recunoaștere a valorii sale a fost momentul în care a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est.

Poezia sa este una ce aparține generației optzeciste. Are substanță, are mesaj, chiar dacă uneori alunecă spre ermetism, spre încifrare. Versurile sale au vădite influențe filosofice fără ca acest  lucru să constituie un defect profesional ci, dimpotrivă, aducând o calitate superioară fiorului liric.

L-am descoperit relativ târziu pe poetul Iulian Gavriliu și mă bucur de acest lucru. Îi doresc succes în toate domeniile.

Neutru

 

Îngăduiți-mi să rămîn neutru

neangajat

pînă la ultimul cuvânt

Din cap pînă-n picioare

aș zice

ca scurgerea timpului

dintre moarte și viață

Nu mi-e teamă

e numai un mod

de a vorbi

singur

 

Cântecul focului (I)

nu mă-spăimîntă vânturi din Est

cascade sau ploi, stăvilare și gratii

nu mă tem de dureri și urcușuri

de sfîrșitul săptămînii cu moarte

 

nu mă sperii de neant căci îl disprețuiesc

mă tem de toate cîte nu mi-se-mpotrivesc

 

Frigul Soarelui

Voi nu simțiți că Soarelui i-e frig

nu auziți singurătatea-i naltă

topindu-se în el și de demult

cum flacăra rotită îi des­parte

căldura răzvrătită de-n­fri­guratul trup

 

Nu înțelegeți frigul

din cugetul sihastru

neistovit dorit deopotrivă

ce-i răscolește nimbul

golindu-l în albastru?

 

Pictorul a așezat culorile

casa e un adăpost de ulei

lumina din cuibul rotund nu arde

se roagă nimănui

 

Ploile cad ca sticlele colo­rate

pereții întorc vorbe șoptite

aici o ceartă a mirosurilor

dincolo un tînăr visînd

cine n-a murit niciodată nu știe

 

Contraexemplu

 

nimic despre mine

totul despre Nimic

 

Extraordinară această

lege de conservare

acest echilibru universal

Care cere să nu se piardă

nimic din tot ce se află

închis într-un spațiu

sub diferite forme

manifestări sublimări

Nu, nu poți pierde nimic

Pleacă, pleacă dacă vrei

Pleacă

N-am să te mai pot

Pierde niciodată

 

 

Unicorn albastru

Cineva îmi schimbă cuvintele chiar

atunci când le iau urma

poemele mi le preface în conuri de lumină

pe care inorogi albaștri

mi le duc printre zodii

(unii chiar purtîndu-și-le pe frunte într-un

echilibru precar)

de niciodată nu le mai găsesc așa cum

le-am lăsat!

 

Hai înapoi în locul meu departe/ căptușit

cu puf

Să-mi aștept sorocul/ cînd poate mă voi

naște din nou

 

Voi fi atunci într-atît de schimbat

încît – dacă le voi întîlni –

voi arde aceste cuvinte

rușinat să descopăr că mă trag

direct din maimuță

DISTRIBUIȚI
loading...