Iulian Grigoriu, un poet, prozator, critic literar și eseist, s-a născut la data de 9 iulie 1965 în Galați. De-a lungul timpului a avut, conform propriei declarații, „mai multe ocupații și profesii susținute cu inegală convingere: Student la facultăți tehnice și umaniste, muncitor necalificat (la Întreprinderea Minieră Roșia – Rovinari), meditator particular (în special la matematică și fizică), redactor (la reviste înființate după revoluția din 1989), golan (Piața Universității), secretar de redacție la publicații sociale sau culturale, șomer (în mai multe rânduri), pierde-vară, frate la mănăstire, profesor suplinitor sau titular, licențiat, master și doctor în filozofie (specialitatea logică și filosofia matematicii), cadru didactic universitar”.
Ca biografia să-i fie cât mai apropiată de realitate, mai trebuie să amintim faptul că a susținut seminarii și diferite emisiuni la radio și TV, mai ales culturale. Concomitent cu toate aceste „ocupații și profesii” a scris aproape continuu. Debutul este consemnat în anul 1987, în revista studențească gălățeană „Orientări”. De atunci, dar mai ales după 1990, devine o prezență tot mai dinamică în revistele literare: „Contemporanul”, „Poesis”, „Tomis”, „Antares”, „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Viața românească”, „Timpul”. Debutul editorial are loc în anul 1997 când la Editura Alma îi apare volumul de versuri „Dulcele timp pentru răpunerea răilor”. Au urmat volumele „Frumosul măturător al băilor” (versuri, 2002), „Cu Wittgenstein la mînăstire” (roman, 2003), „Niște prieteni și Hrist” (versuri, 2007), „Daniel în groapa cu lei” (versuri, 2011), „eu, prea-străinul” (antologie de versuri, 2013). Cu siguranță că a mai publicat de atunci însă altceva nu am aflat.
Scrierile sale nu au rămas neobservate și despre ele au scris: Horia Gârbea, Ion Roșioru, Viorel {tefănescu, Emilian Marcu, Eugenia }arălungă, Andrei Stavilă, Ruxandra Anton ș.a. De asemenea, a fost recompensat cu unele premii: Premiul I și premiul Editurii Litera la Festivalul de poezie „Moștenirea Văcăreștilor” (Târgoviște, 1993), Premiul III la Festivalul de poezie „Lucian Blaga” (Sebeș – Alba, 1995), Premiul revistei „Poesis” la Concursul național de poezie „Gheorghe Pituț” (1997) și Premiile revistei „Antares” (eseu, 2004 și proză, 2005). Tot ca o recunoaștere a valorii sale a fost momentul în care a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est.
Poezia sa este una ce aparține generației optzeciste. Are substanță, are mesaj, chiar dacă uneori alunecă spre ermetism, spre încifrare. Versurile sale au vădite influențe filosofice fără ca acest lucru să constituie un defect profesional ci, dimpotrivă, aducând o calitate superioară fiorului liric.
L-am descoperit relativ târziu pe poetul Iulian Gavriliu și mă bucur de acest lucru. Îi doresc succes în toate domeniile.
Neutru
Îngăduiți-mi să rămîn neutru
neangajat
pînă la ultimul cuvânt
Din cap pînă-n picioare
aș zice
ca scurgerea timpului
dintre moarte și viață
Nu mi-e teamă
e numai un mod
de a vorbi
singur
Cântecul focului (I)
nu mă-spăimîntă vânturi din Est
cascade sau ploi, stăvilare și gratii
nu mă tem de dureri și urcușuri
de sfîrșitul săptămînii cu moarte
nu mă sperii de neant căci îl disprețuiesc
mă tem de toate cîte nu mi-se-mpotrivesc
Frigul Soarelui
Voi nu simțiți că Soarelui i-e frig
nu auziți singurătatea-i naltă
topindu-se în el și de demult
cum flacăra rotită îi desparte
căldura răzvrătită de-nfriguratul trup
Nu înțelegeți frigul
din cugetul sihastru
neistovit dorit deopotrivă
ce-i răscolește nimbul
golindu-l în albastru?
Pictorul a așezat culorile
casa e un adăpost de ulei
lumina din cuibul rotund nu arde
se roagă nimănui
Ploile cad ca sticlele colorate
pereții întorc vorbe șoptite
aici o ceartă a mirosurilor
dincolo un tînăr visînd
cine n-a murit niciodată nu știe
Contraexemplu
nimic despre mine
totul despre Nimic
Extraordinară această
lege de conservare
acest echilibru universal
Care cere să nu se piardă
nimic din tot ce se află
închis într-un spațiu
sub diferite forme
manifestări sublimări
Nu, nu poți pierde nimic
Pleacă, pleacă dacă vrei
Pleacă
N-am să te mai pot
Pierde niciodată
Unicorn albastru
Cineva îmi schimbă cuvintele chiar
atunci când le iau urma
poemele mi le preface în conuri de lumină
pe care inorogi albaștri
mi le duc printre zodii
(unii chiar purtîndu-și-le pe frunte într-un
echilibru precar)
de niciodată nu le mai găsesc așa cum
le-am lăsat!
Hai înapoi în locul meu departe/ căptușit
cu puf
Să-mi aștept sorocul/ cînd poate mă voi
naște din nou
Voi fi atunci într-atît de schimbat
încît – dacă le voi întîlni –
voi arde aceste cuvinte
rușinat să descopăr că mă trag
direct din maimuță
